Ministrul Culturii anunţă reformarea Consiliului Naţional al Cinematografiei

de:
24 iun. 2016
0 Afișari
Ministrul Culturii anunţă reformarea Consiliului Naţional al Cinematografiei

„Am impresia că acolo, cu toate afirmaţiile de bună credinţă, nu există o bună credinţă, nu există o dorinţă reală de reglementare şi am să acţionez în consecinţă”, a declarat joi ministrul Corina Şuteu, fără a preciza exact măsurile pe care le va lua, conform mediafax.ro.

Cât priveşte modificările la legea care guvernează cinematografia şi care ar fi urmat să treacă alături de proiectul legii privind abilitarea Guvernului de a da ordonanţe pe timpul vacanţei parlamentare, ministrul Culturii susţine că au fost consultaţi mai mulţi cineaşti.

„Pe toate punctele acestea de modificare a circulat un text pe care l-am dezbătut cu cineaştii”, a declarat Şuteu care a nominalizat ulterior câţiva membri din grupul de lucru: Cristian Mungiu, Radu Jude, Corneliu Porumboiu, Anca Puiu.

Andrei Rus, care a făcut parte din grupul de lucru, alături de Alex Trailă–consilierul ministrului Şuteu, a declarat că a trimis invitaţii, precizând că „absolut toate informaţiile au fost trimise şi către Cristian Comeagă, dar şi către alte persoane care fac parte din grupul celor 40 de cineaşti semnatari ai scrisorii”. 

Răspunsul regizorului îl contrazice însă.

“Nu am primit de la domnul Rus vreun mesaj, cu porumbelul sau cum vrea el. Am fost informat de conţinut din terţe surse, care au trimis documentul de parcă era unul conspirativ. Iar documentul nu a ajuns la niciunul dintre cei 42 de cineaşti care am semnat scrisoarea. Dacă totuşi informare înseamnă acea spicuire pe care domnul Rus a trimis-o, atunci o consider o bătaie de joc. Când e vorba să fii informat de o lege, înseamnă să ai textul de la articolul unu până la ultimul”, a declarat, pentru MEDIAFAX, regizorul Cristian Comeagă, unul dintre cei peste 40 de cineaşti care au semnat scrisoarea către deputaţii din Comisia de Cultură, prin care cereau ca proiectul privind modificarea legii cinematografiei să nu treacă la pachet cu legea de abilitare a Guvernului să dea ordonanţe pe timpul verii, pentru că nu este cunoscut de către cineaşti sau de către conducerea CNC.

 

Cookies