ESENTIAL

Ministrul Apărării: România, survolată de aparate neidentificate. E nevoie de avioane de vânătoare

„Avioanele de vânătoare asigură securitatea spațiului aerian al țării. Din acest motiv trebuie să realizăm această achiziție. Investim în pregătirea personalului, modernizarea apartamentului. Sunt foarte multe avioane în această lume, iar atunci când acestea nu au autorizație trebuie să survoleze România trebuie să luăm măsuri dacă se întâmplă. Suntem sesizați la nivel european de acest lucru”, a declarat Ministerul Apărării, Mircea Dușa.

Ministrul a subliniat, totuși, că până în acest moment au avut loc doar tentative de survol neautorizat, pătrunderea efectivă în spațiul aerian românesc neavând însă loc.

România va achiziționa 12 aeronave F-16 la mâna a doua, cu o durată de refolosire de 20 de ani. Mircea Duşa a declarat anterior că avioanele vor fi cumpărate din Portugalia şi vor costa 628 de milioane de euro. În acești bani intră și achiziția a 14 motoare noi, pregătirea personalului, cumpărarea de arme și modernizarea aeroporturilor de pe care vor opera avioanele.

„Sunt avioane care se apropie de spațiul aerian al țării, nu au aprobare de survol, și în acel moment ridicăm avioanele de la sol și urmărm procedurile specifice”, a completat Mircea Dușa la Realitatea TV. 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button