În cadrul acestui program vor fi incluse şi oraşe precum Roman, Tulcea, Sfântu Gheorghe, Hârşova şi Târgu Mureş. Guvernul României a aprobat miercuri, la propunerea MDRT, Programul de acţiuni pe anul 2011 privind proiectarea şi execuţia lucrărilor de consolidare pentru reducerea riscului seismic la clădirile de locuit multietajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public.
„Acţiunile pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de consolidare la clădirile prevăzute în Program vor fi finanţate cu suma de 8 milioane lei din bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului”, se arată în comunicat. La stabilirea clădirilor incluse în programele anuale de acţiuni se au în vedere, în principal, următoarele criterii tehnice: numărul (mediu) de persoane existent în clădire, existenţa spaţiilor publice (la parter sau la alte niveluri ale clădirii), gradul de avariere a structurii clădirii la cutremurele din 1940, 1977, 1986, asimetria structurii clădirii, în plan şi în elevaţie şi numărul de etaje ale acesteia, dar şi anul construcţiei, respectiv normele de proiectare antiseismică utilizate pentru proiectarea structurii de rezistenţă a clădirii.