Ministerul Transporturilor a reziliat contractele pentru autostrada Bucureşti-Ploieşti

de:
18 apr. 2011
0 Afișari
Ministerul Transporturilor a reziliat contractele pentru autostrada Bucureşti-Ploieşti

Potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), instuţia  a transmis luni o notificare de reziliere a Contractului de Proiectare şi Execuţie a Autostrăzii Bucureşti-Braşov, din cauza faptului că antreprenorul a abandonat lucrările de construcţie la autostradă pe două sectoare de drum, informează Realitatea.net.

Potrivit aceleiaşi surse, antreprenorul nu a mai făcut lucrări pe sectoarele de drum de mai bine de 16 luni. Astfel, încălcarea prevederilor contractuale, prin abandonarea lucrărilor, duce la rezilierea contractului de către CNADNR, beneficiarul lucrării. Instituţia condusă de Anca Boagiu mai susţine că, în ciuda creşterii costurilor contractului, constructorii solicită în continuare majorări de preţ.

CNADNR vrea ca într-o lună să finalizeze revizuirea proiectului şi să pregătească documentaţia de atribuire pentru lansarea unei noi licitaţii.

Cookies