Ministerul Muncii are patru noi secretari de stat

de:
12 aug. 2016
1 Afișari
Ministerul Muncii are patru noi secretari de stat

Numirile celor patru noi secretari de stat au fost făcute la propunerea ministrului Muncii, Dragoş Pîslaru. Deciziile au fost semnate de premierul Dacian Cioloş şi au apărut în Monitorul Oficial.

Andra Cristina Croitoru a fost numită în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi (ANES), cu rang de secretar de stat. Ea face parte din prima echipă formată în cadrul ANES în 2005, ocupând, pe rând, mai multe posturi în structura organizatorică a instituţiei.

Andra Cristina Croitoru o înlocuieşte pe Ioana Cazacu, eliberată, începând din 8 august, din funcţia de preşedinte al ANES.

Oana Ţoiu a fost numită coordonator al domeniului asistenţei sociale, combaterea sărăciei şi incluziunea socială, inclusiv a cetăţenilor de etnie romă. Ea s-a specializat, potrivit MMFPSPV, în antreprenoriat social, antidiscriminare şi reprezentarea tinerilor, având o experienţă de peste 10 ani în lucrul direct în comunităţile dezavantajate, în special în cele de romi, dar şi în ceea ce priveşte programele pentru dezvoltare şi educaţie antreprenorială, integrare socială, antidiscriminare, accesul la oportunităţi al persoanelor defavorizate, intervenţii culturale şi integrarea tinerilor pe piaţa forţei de muncă.

Oana Ţoiu îl înlocuieşte pe Valeriu Nicolae, care şi-a depus mandatul în urmă cu o săptămână.

Valentin Marian Ionescu a fost numit în funcţia de secretar de stat în cadrul MMFPSPV, în domeniul asigurărilor sociale şi politicilor de ocupare.

Jurist de profesie, Valentin Marian Ionescu a fost preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Privatizare, consilier prezidenţial al preşedintelui României Emil Constantinescu (în perioada 5 septembrie – 5 decembrie 1997) şi ministru al Privatizării, din decembrie 1997 până în 14 aprilie 1998.

De asemenea, Valentin Ionescu a fost implicat, în calitate de consultant, în derularea mai multor proiecte cu finanţare internaţională: PHARE, USAID, Grupul Băncii Mondiale, OECD, menţionează Ministerul Muncii.

Valentin Ionescu îl înlocuieşte pe Gabriel Lungu, eliberat din funcţie, prin decizie a premierului.

Iolanda Mihaela Stănoiu a fost numită secretar de stat pentru dialog social în cadrul Ministerului Muncii.

Intrată în presa românească în martie 1990, ca redactor al departamentului de emisiuni economice şi de ştiinţă al Televiziunii Române, între 1996 şi 1998 a realizat şi prezentat emisiuni de dezbateri politice şi la Pro TV, iar în anul 2011 la TVR Info.

Cariera Iolandei Stăniloiu s-a extins şi în zona comunicării politice şi guvernamentale, fiind purtător de cuvânt al guvernului României în anii 1991 şi 1992, membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, între 1992 şi 1993, şi purtător de cuvânt şi consilier al miniştrilor muncii în perioada 2012 şi 2014.

Stăniloiu a condus departamentele de comunicare ale unor companii din sectorul privat, lucrând timp de trei ani şi la biroul din Bucureşti al Băncii Mondiale, calitate în care a organizat consultări cu partenerii sociali pentru pregătirea Strategiei de Parteneriat de ţară România-Banca Mondială 2009-2013.

Până la momentul numirii, Iolanda Staniloiu a fost consilier al ministrului Dragoş Pîslaru şi purtător de cuvânt al Ministerului Muncii.

Cookies