ȘTIRI

Ministerul Mediului, vești bune pentru bucureșteni: Calitatea aerului, mai bună

„În ultima săptămână, concentraţiile tuturor poluanţilor monitorizaţi s-au situat mult sub valorile limită. În fiecare zi, au existat unele perioade de creştere orară a particulelor PM10 şi NO2, dimineaţa, orele 09:00-11:00, respectiv seara, orele 20:00-22:00, însă amplitudinea acestor creşteri a fost mult sub valorile obişnuite. După după evaluarea datelor, se reconfirmă ipoteza conform căreia principala sursă de poluare a aerului din aglomerarea Bucureşti este traficul rutier. Atunci când traficul se reduce, indicii de calitate arată valori foarte bune”, a transmis, luni, Minusterul Mediului.

Potrivit sursei citate, luni, la ora 11.00, la staţia de la Cercul Militar, concentraţia de PM10 era de 17,95 micrograme, apropiată de valorile înregistrate de staţia de monitorizare de la Fundata, judeţul Braşov, sau cea de la Semenic, judeţul Caraş-Severin, ambele amplasate în vârf de munte.

„Spre comparaţie, luni, 03 martie, la aceeaşi staţie şi aceeaşi oră, concentraţiile au înregistrat 130,64 micrograme. Avem chiar şi o premieră. Din analiza specialiştilor, astfel de valori nu s-au înregistrat niciodată într-o zi lucrătoare de luni, de când a fost pusă în funcţiune Reţeaua Naţională de Monitorizare a Calităţii Aerului”, a mai transmis Ministerul Mediului.

Potrivit specialiştilor, aceste rezultate bune de calitate a aerului au fost susţinute şi de condiţiile meteo, favorabile dispersiei pe toată durata săptămânii trecute.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button