ARHIVA B365

Ministerul Justiţiei solicită Senatului încuviinţarea arestării preventive a senatorului Isăilă

Procurorul general Tiberiu Niţu a transmis, joi, ministrului Justiţiei, Robert Cazanciuc, referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) pentru a solicita încuviinţarea arestării preventive a senatorului Marius Isăilă. Cazanciuc a transmis Senatului solicitarea de încuviinţare a arestării preventive a lui Isăilă, urmărit penal pentru trafic de influenţă şi instigare la fals.

„În conformitate cu dispoziţiile art. 72 alin. 2 din Constituţia României şi ale art. 172 alin. 6 din Regulamentul Senatului, raportat la prevederile art. 223 alin. 1 şi 2 Cod procedură penală, art. 224 Cod procedură penală raportat la art. 202 alin. 1, 3 şi 4 Cod procedură penală, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a transmis ministrului justiţiei referatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a solicita încuviinţarea arestării preventive a senatorului Mihăilă Marius-Ovidiu, pentru faptele descrise în referatul întocmit de procurorul de caz”, se arată într-un comunicat remis Mediafax de Parchetul instanţei supreme.

DNA a anunţat anterior că a transmis cererea şi referatul întocmit de procurori, în vederea sesizării ministrului Justiţiei, pentru a cere preşedintelui Senatului încuviinţarea arestării preventive a senatorului Marius Isăilă, acesta fiind urmărit penal pentru trafic de influenţă şi instigare la fals.

„În conformitate cu prevederile din Constituţia României şi cele din Regulamentul Senatului, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis cererea şi referatul întocmit de procurori, în vederea sesizării ministrului Justiţiei, pentru a cere preşedintelui Senatului încuviinţarea arestării preventive a senatorului Isăilă Marius Ovidiu, în sarcina căruia s-au reţinut două infracţiuni de trafic de influenţă, ambele în formă continuată (câte două acte materiale) şi infracţiunea de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată”, a informat DNA.

Potrivit sursei citate, cererea de încuviinţare a arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală.

DNA mai precizează că din probele administrate rezultă că infracţiunea săvârşită de Isăilă este sancţionată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de cinci ani şi, pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a circumstanţelor de comitere a acesteia, „se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, având în vedere prejudiciul produs credibilităţii de care trebuie să se bucure instituţiile publice, întinderea în timp a activităţii infracţionale, modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunilor – prin interpunerea altor persoane care primeau sumele de bani pretinse, modalitatea conspirată de a aborda discuţiile cu tematică infracţională (în toalete, prin dezbrăcarea interlocutorului pentru a nu avea asupra sa aparatură de înregistrare, dialogul în şoaptă însoţit de gestică), precum şi încercările de a şterge urmele infracţiunilor”.

În 4 aprilie, DNA a anunţat că procurorii Secţiei de Combatere a Infracţiunilor Conexe Infracţiunilor de Corupţie au început urmărirea penală în cazul senatorului Marius Ovidiu Isăilă, pentru săvârşirea în concurs a două infracţiuni de trafic de influenţă, ambele în formă continuată şi a unei infracţiuni de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Marius Isăilă a fost, în aceeaşi zi, la DNA, pentru a-i fi aduse la cunoştinţă învinuirile.

„În cauză există date şi probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, în prima parte a anului 2012, suspecţii Isăilă Marius Ovidiu, la acel moment şef serviciu în Ministerul Finanţelor Publice şi Ene Cristian Ştefan, în înţelegere cu suspectul Cristescu Cătălin, au convenit să intervină în vederea blocării controlului efectuat de către ANAF, la firma unui denunţător care le-a solicitat ajutorul în acest sens”, susţin procurorii anticorupţie.

Isăilă şi Ene i-au cerut lui Cătălin Cristescu 200.000 de euro, susţinând că vor interveni pe lângă funcţionarii ANAF. Ulterior, Cristescu a transmis solicitarea către reprezentantul firmei, denunţător în cauză, care le-a dat suma pretinsă, în mai multe tranşe.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button