Ministerul Justiției va modifica noul Cod de procedură penală

de:
31 ian. 2014
0 Afișari
Ministerul Justiției va modifica noul Cod de procedură penală

Procurorii au cerut modificarea articolului din noul Cod de procedură penală care le cerea să îi anunţe pe cei vizaţi de interceptări că erau urmăriţi. Potrivit textului de lege, „înregistrarea convorbirilor telefonice se va putea face doar după declanşarea urmăririi penale”, adică după ce suspecţii ar fi aflat că sunt cercetaţi. Ceea ce i-ar fi determinat, evident, să nu facă declaraţii care să-i incrimineze, scrie digi24.ro.

Temerea procurorilor e împărtăşită şi de preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului consideră că promovarea Codului de procedură penală în forma actuală lasă statul fără mijloacele necesare pentru a preveni acte de corupţie, de trafic de persoane şi de droguri.

„Dacă premierul nu își asumă emiterea unei ordonanțe de urgență, este emblema corupției. Devine scutul oamenilor corupți” a avertizat președintele. El și-a asumat faptul că nu a înțeles în 2010 conținutul articolului 140 și a promulgat legea. „Victor Ponta poate să corecteze această eroare, iar eu îi cer public să o facă”, a declarat Traian Băsescu.

În replică, ministrul Justiţiei promite un proiect de modificare a Codului de procedură.

„Eu voi înainta un act normativ Guvernului, ei vor decide ce formă va avea acest proiect”, a spus Robert Cazanciuc întrebat dacă va fi ordonanță sau proiect de lege.

Premierul Victor Ponta a ţinut să le reproşeze magistraţilor că au reclamat prea târziu aceste aspecte.

„Codul penal a fost adoptat în 2009 în această formă. Au trecut cinci ani de atunci. Asta nu-i treabă decât romaneasca, să constați cu o zi înainte după cinci ani că ceva nu e bine. După ce primesc răspunsul la aceste două întrebări pot să îi laud pe domnul Băsescu, pe domnul Boc și pe dl Predoiu pentru Codul penal sau, sigur, pot să le transmit criticile. Nu este un cod adoptat de Guvernul pe care îl conduc. De altfel, era trecut în MCV, după cum știți, cu adoptare la 1 februarie”, a declarat joi prim-ministrul.

Cookies