ARHIVA B365

Ministerul Finanțelor dă vina pe Ministerul Public pentru tăierea fondurilor DNA

Pentru prima dată, mai spune Laura Codruța Kovesi, nu a existat o discuție separată cu reprezentanții DNA referitor la cererile bugetare. Joi, după ce a anunțt public faptul că DNA nu a primit bugetul necesar, Kovesi s-a întâlnit însă cu ministrul Bugetului, Darius Vâlcov. 

„In urma discutiilor, dl. ministru a raspuns la una dintre adresele mele anterioare si a scris ca va avea in vedere propunerile pe care DNA le-a facut fara a detalia daca este vorba si de fila separata, si de suma de bani. Din discutii a rezultat ca ambele propuneri vor fi acceptate. Vom vedea vineri.

La aceasta discutie nu au participat reprezentantii Ministerului Public, iar reprezentantii Ministerului Finantelor ne-au spus ca bugetul DNA a fost redus de la nivelul Ministerului Public, nu de la nivelul Ministerului Finantelor.

Nu am probe de la cele doua ministere ca sa pot trage o concluzie, dar evident cineva a taiat sumele si a redus bugetul propus de noi.” – adeclarat Kovesi într-un interviu acordat ziare.com.

Direcția Națională Anticorupție va avea bugetul solicitat în 2015, a declarat ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, după o întâlnire cu șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, și ministrul Justiției, Robert Cazanciuc. Kovesi a declarat, la rândul său, că a obținut „promisiunea fermă” că propunerile DNA vor fi avute în vedere la definitivarea proiectului de buget pe anul 2015.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button