Ministerul Educaţiei a transmis datele necesare pentru vaccinarea personalului din învăţământ cu prioritate

17 feb. 2021
52 Afișari
Ministerul Educaţiei a transmis datele necesare pentru vaccinarea personalului din învăţământ cu prioritate

Ministerul Educaţiei a transmis, miercuri seară, Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) datele necesare demarării activităţii de vaccinare cu prioritate a personalului din învăţământ în centre dedicate (prin organizarea de echipe mobile).

Conform unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, numărul total de doze necesar pentru vaccinarea persoanelor cu vârsta sub 55 de ani este de 44.324 şi numărul total de doze necesar pentru vaccinarea persoanelor cu vârsta peste 55 de ani este de 15.622.

Anunțul făcut de Ministerul Educației

Ministerul Educaţiei precizează că a comunicat către CNCAV: necesarul de doze de vaccin, defalcat pe categorii de vârstă şi judeţe, lista celor 42 de locaţii destinate procesului de vaccinare a personalului din învăţământul preuniversitar (personal din creşe şi grădiniţe, personalul didactic din învăţământul primar, gimnazial, liceal), precum şi lista persoanelor de contact responsabile (inspectori şcolari generali).

De asemenea, Ministerul Educaţiei a mai transmis şi lista celor 20 de locaţii, pe fiecare centru universitar, destinate procesului de vaccinare a personalului didactic din învăţământul universitar şi persoanele de contact responsabile. A

Cookies