Ministerul de Interne se înşală: cei care nu şi-au asigurat casa pot fi amendaţi de-abia de la anul

de:
13 iul. 2011
0 Afișari
Ministerul de Interne se înşală: cei care nu şi-au asigurat casa pot fi amendaţi de-abia de la anul

Legea stabileşte atât în forma iniţială, cât şi în cea modificată, că obligativitatea încheierii poliţelor de asigurare împotriva dezastrelor naturale (cutremure, alunecări de teren şi indundaţii) devine efectivă la 90 de zile de la adoptarea normelor de aplicare a actului normativ, iar în primul an proprietarii de construcţii cu destinaţia de locuinţă sunt obligaţi să încheie contracte de asigurare obligatorie a locuinţelor până la expirarea unei perioade de un an de la data împlinirii termenului, arată Mediafax.

Ministerul Administraţiei şi Internelor a anunţat că obligativitatea încheierii poliţei are ca termen limită 15 iulie 2011, interpretând că primul an de aplicare deja a expirat, deşi populaţia devenea obligată să încheie poliţe abia după adoptarea normelor, care au fost publicate în Monitorul Oficial abia în 6 mai 2011.

În forma aprobată în 2008, legea stabilea la articolul art. 3 (1) că „începând cu data la care se împlinesc 90 de zile de la data adoptării normelor de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor emise în aplicarea prezentei legi, persoanele fizice şi juridice sunt obligate să îşi asigure împotriva dezastrelor naturale, în condiţiile prezentei legi, toate construcţiile cu destinaţia de locuinţă, din mediul urban sau rural, aflate în proprietatea acestora şi înregistrate în evidenţele organelor fiscale”, iar la Art. 40 „Normele metodologice de aplicare a prezentei legi se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea CSA, în termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I”.

CSA a emis în 2009 şi 2010 o serie de norme de aplicare, dar niciuna nu a fost aprobată prin hotărâre de Guvern, astfel că normele nu au fost adoptate, iar termenul nu a început să curgă.

În forma modificată, legea prevede la art.3 alineatul 1 că „Începând cu data la care se implinesc 90 de zile de la data adoptării normelor de către Ministerul Administraţiei şi Internelor şi Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, emise în aplicarea prezentei legi, persoanele fizice şi juridice sunt obligate să îşi asigure împotriva dezastrelor naturale, în condiţiile prezentei legi, toate construcţiile cu destinaţia de locuinţă, din mediul urban sau rural, aflate în proprietatea acestora şi înregistrate în evidenţele organelor fiscale”.

Având în vedere că normele comune MAI – CSA au fost publicate în Monitorul Oficial la data de 6 mai 2011, rezultă că obligativitatea devine efectivă după 6 august 2011.

Mai mult, la articolul 33 alineatul 1 se precizează: „Pentru primul an, proprietarii de construcţii cu destinaţia de locuinţă sunt obligaţi să încheie contracte de asigurare obligatorie a locuinţelor până la expirarea unei perioade de un an de la data împlinirii termenului prevazut la art. 3 alin. (1)”, reiterând astfel perioada de un an în care populaţia şi firmele trebuie să respecte obligativitatea.

De altfel, articolul 30 stabileşte contravenţiile şi termenele de aplicare precizând la alineatul (1), litera a): „nerespectarea de către persoanele fizice sau juridice a obligaţiei de asigurare a locuinţelor prevăzută la art. 3 alin. (1), cu excepţia cazurilor în care persoanele respective se afla în situaţia prevazută la art. 11 sau nu a expirat perioada prevazuta la art. 33”.

Sancţiunile sunt aplicate de primării, amenda putând ajunge la 500 de lei.

Deşi autorităţile consideră că termenul de „primul an” din articolul 33 se referă la anul 2009, avocaţii şi chiar juriştii din primării susţin că această interpretare este forţată, întrucât legea stabileşte fără echivoc că obligativitatea intervine numai la 90 de zile de la adoptarea normelor de aplicare de către MAI şi CSA.

Societatea care emite poliţele de asigurare obligatorie a locuinţelor, PAID (Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale), va încheia protocoale de colaborare cu primăriile şi alte autorităţi pentru vânzarea acestora şi estimează că cinci milioane de clădiri, reprezentând 60% din fondul locativ, nu sunt asigurate.

Companiile autorizate să vândă poliţe de asigurare obligatorie sunt cei 13 acţionari ai Pool-ului, respectiv ABC Asigurări, Astra Asigurări, ARDAF, Carpatica Asig, Certasig, City Insurance, Credit Europe Asigurări, Euroins România, Generali, Grawe România, Groupama România, Platinum Asigurări şi Uniqa Asigurări.

Până la 4 iulie PAID a emis peste 600.000 de poliţe PAD. Prima de asigurare anuală este de10-20 de euro, în funcţie de tipul imobilului, şi acoperă daune cuprinse între 10.000 euro şi 20.000 de euro.

Potrivit societăţii, numărul locuinţelor asigurate, fie prin poliţe obligatorii PAD, fie prin asigurări facultative, reprezintă aproximativ 40% din fondul locativ al României, din care circa 8% prin poliţele obligatorii PAD, ceea ce înseamnă că aroximativ 5 milioane de locuinţe sunt încă neasigurate.

Cookies