ARHIVA B365

Min. Transporturilor:Terenul la Eroilor s-a surpat de la tasări sub carosabil cauzate de infiltraţii

În urma şedinţei de urgenţă de sâmbătă seară, Ministerul Transporturilor a anunţat că surparea terenului în zona staţiei de metrou Eroilor a fost cauzată de tasări sub carosabil, provocate de infiltraţii.

Redăm integral comunicatul de presă remis sâmbătă seară de Ministerul Transporturilor pe această temă:

„Astăzi 12 decembrie 2015, în proximitatea stației Eroilor 2, de pe viitoarea Magistrală 5 de metrou – Drumul Taberei-Pantelimon, tronsonul Drumul Taberei – Universitate, s-a produs o denivelare a terenului determinată de execuția lucrărilor la Magistrala nouă de metrou.

Ministrul Transporturilor, Dan Costescu, i-a convocat în această seară la sediul Ministerului Transporturilor pe reprezentanții Metrorex, ai constructorului, proiectantul, consultantul și firma de monitorizare a terenului și imobilelor din zonă. Aceștia i-au prezentat situația din teren și măsurile pe care le-au luat până acum, și mai ales măsurile care se impun în perioada imediat urmatoare.

Ca urmare a străpungerii planificate a peretelui de beton armat al incintei stației de metrou Eroilor în zona intersecției dintre axul 1 si linia 2 pentru intrarea în statie a utilajului TBM, s-au produs infiltrații cu antrenare de material solid pe conturul utilajului. Fenomenul s-a declanșat în data de 11 decembrie 2015, la ora 15.30, generând tasări sub placa carosabilă. Imediat, constructorul a umplut golurile apărute sub carosabil cu circa 70 mc de beton.

Fenomenul de tasare a continuat și astăzi, drept pentru care au fost luate mai multe măsuri pentru stabilizarea zonei din subteran. După turnarea unei cantități suplimentare de beton (circa 120mc), s-au executat lucrări de stopare a infiltraților prin etanșarea bazei utilajului.

Specialiști din cadrul Metrorex precum și constructorul monitorizează 24 din 24 de ore, prin măsurători specifice evoluția tasărilor.

Constructorul susține că tendința tasărilor este spre stagnare, dar ca măsură asiguratorie, zona va fi în continuare monitorizată”.

Primăria Capitalei a decis, sâmbătă, să întrerupă traficul pe anumite porţiuni din Bd. Eroilor şi pe Bd. Eroilor Sanitari, din cauza surpării terenului, întrucât există riscul de prăbuşire a carosabilului. Primarul general interimar a anunţat, totodată, că va organiza, duminică dimineaţă, un comandament de urgenţă la care vor participa şi reprezentanţi ai Metrorex, în contextul în care surparea terenului s-a produs din cauza lucărilor la Magistrala 5 de metrou.

Echipajele ISU Bucureşti-Ilfov supraveghează zona Eroilor din Capitală, pentru a putea interveni în cazul în care terenul s-ar surpa şi mai mult. 40 de locatari din două imobile din zonă au fost evacuaţi, iar şapte imobile au fost deconectate de la utilităţi, pentru prevenirea pericolelor.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button