Apare ”Militari Residence 2”. Dezvoltatorul Alaettin Eskiocak pregătește construcția a alte 5 blocuri a câte 10 etaje pe terenul de 2,2 hectare de la marginea complexului. Astfel, se vor adăuga aproximativ 500 de apartamente printr-o investiție de 20 de milioane de euro.
Pe parcela de 2,2 hectare, situată lângă centrul comercial Chiajna Shopping Center, dezvoltatorul Eskiocak intenționează să ridice 5 blocuri, fiecare cu subsol pentru parcări și câte 10 etaje. Întreaga suprafață desfășurată va fi de aproximativ 67 mii de metri pătrați, în care se vor construi 500 de apartamente.

Potrivit estimărilor dezvoltatorului, ansamblul nou va putea deservi circa 1.058 de cetățeni. Valoarea totală a investiției este calculată la circa 20 de milioane de euro.
Proiectul este la o distanță de aproximativ un kilometru de ansamblul rezidențial Rotar Park Residence 2 pe care Sabahattin, Ilmiddin și Alaettin Eskiocak l-au dezvoltat peste drum de Metro Militari și care a avut proiectate peste 1.200 de locuințe, scrie Profit.ro.
Durata execuției lucrărilor, după obținerea autorizației de construcție, este estimată la 2 ani.
Zona aleasă pentru noul proiect este situată la marginea Militari Residence, în apropierea centrului comercial Chiajna Shopping Center.
Militari Residence reprezintă cel mai mare ansamblu rezidențial din România. În prezent, complexul include deja circa 15.000 de apartamente și găzduiește aproximativ 25.000 de locuitori.
Recent, dezvoltatorii au demarat construcția a 8 blocuri noi, care vor adăuga aproximativ 600 de apartamente, pe un teren de circa 25.000 mp.
Antreprenorul turc Alaettin Eskiocak este membru al familiei care se află în spatele unora dintre cele mai ample dezvoltări rezidențiale din București. Grupul Eskiocak a devenit cunoscut în România prin Rotar Park Residence, un ansamblu cu peste 1.200 de apartamente, construit în apropiere de stația de metrou Păcii.
Familia Eskiocak a achiziționat terenuri mari și a transformat foste platforme industriale în proiecte rezidențiale moderne. Pe lângă locuințe, dezvoltatorii au investit și în retail, inclusiv în spații comerciale situate în apropiere de Militari Residence.
Totodată, fosta platformă Andami din cartierul 23 August al Bucureștiului a fost vândută de către familia Eskiocak fraților Pavăl, care dețin Dedeman. În plus, dezvoltatorii Eskiocak împarte și complexul angro de legume-fructe din Militari.
Te-ar putea interesa și: