Militanţii somalezi au executat două adolescente

de:
29 oct. 2010
0 Afișari
Militanţii somalezi au executat două adolescente

Militanţii somalezi au executat în public, miercuri, două adolescente, după ce le-au acuzat că ar fi spionat pentru guvernul de la Mogadishu, au declarat martorii la scenă şi o rudă a uneia dintre fete.

”Cele două fete erau rele şi spionau pentru inamic (guvernu somalez, n,red.), însă mujahedinii le-au capturat. Și-au recunoscut vina în urma interogaţiilor, aşa că au fost executate”, a justificat execuţia Ysuf Sheikh Yusuf Ali Ugas, comandantul organizaţiei islamiste Al-Shabaab din Beledweyme, un oraş din centul Somaliei.

Adolescentele au fost legate de un copac, cu mâinile la spate şi cu ochii acoperiţi, după care au fost împuşcate, a relatat un jurnalist local, citat de CNN. Locuitorii oraşului au fost chemaţi pentru a asista la execuţie. ”Fetele erau şocate şi plângeau, însă nimeni nu a putut interveni pentru a le ajuta”, a declarat un martor la scenă.

O rudă a uneia dintre adolescente a negat că cele două fete ar fi spionat pentru guvernul somalez.

Organizaţia Al-Shabaab se războieşte cu guvernul somalez în încercarea de a impune o formă mai strictă a legii islamice, sharia.

Cookies