ARHIVA B365

Miliardarii lui Ianukovici şi-au deschis o firmă la București, în timpul protestelor de la Kiev

Miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov si-a infiintat, in urma cu o luna, o firma la Bucuresti, in timp ce Ucraina era tulburata de proteste, iar presedintele Viktor Ianukovici pierdea puterea.

Partenerii lui Ahmetov in afacerea de la Bucuresti sunt alti doi miliardari din Ucraina. Unul dintre ei este Vadim Novinsky, parlamentar si aliat al lui Ianukovici, implicat si in compania care a detinut terenurile de la Pungesti pe care cauta gaze Chevron, iar al doilea este Andrei Klyamko, care are diverse afaceri in sectorul minier si se ocupa cu servicii financiare, dezvaluie jurnalistii de la RISE Project.

Informatiile au aparut in contextul in care mai multe state UE au inceput actiuni oficiale pentru identificarea si inghetarea conturilor bancare si a proprietatilor detinute de familia fugarului Ianukovici.

Rinat Ahmetov este cotat de Forbes ca fiind cel mai bogat ucreainean, avand o avere de 12 miliarde de euro. El este patronul echipei de fotbal Sahtior Donetk si cel mai important sustinator al presedintelui Ianukovici. Conform sursei citate, companiile sale au avut legaturi cu afacerile fiului lui Ianukovici in Elvetia si Olanda, firmele acestuia fiind investigate in prezent pentru spalare de bani.

In urma cu o luna, Ahmetov, Klyamko si Novinsky au infiintat firma romaneasca Metinvest Carpathia SRL, cu sediul in apropiere de Piata Alba Iulia din Capitala.

Cei trei miliardari nu figureaza personal in acte, ci se afla in spatele companiilor care controleaza firma romaneasca: Metinvest BV Olanda si, respectiv, Metinvest International SA Geneva.

Potrivit Realitatea TV, firma deschisă de apropiaţii de la Ianukovici la Bucureşti nu şi-a început activitatea în România, ci doar are un sediu la Bucureşti, dar acolo nu e nimeni de găsit.

Oligarhii din Ucraina au hotărât pe 17 decembrie 2013 să înființeze firma din București, potrivit aceleiaşi surse.

Mai multe detalii pe RISE Project.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button