Mii de oameni au cerut ajutor la 112 din cauza caniculei în Bucureşti

de:
03 iul. 2016
0 Afișari
Mii de oameni au cerut ajutor la 112 din cauza caniculei în Bucureşti

De vineri dimineață și până în sâmbătă la ora 20.00 s-au înregistrat 2.059 de solicitări, dintre care 1.146 cazuri de urgență, 213 în loc public și 52 de lipotimii și sincope„, a declarat managerul Serviciului de Ambulanța București — Ilfov (SABIF), Alis Grasu.

Numărul solicitărilor înregistrate este cu 10% mai mare decât al celor raportate într-o zi cu un regim termic normal pentru această perioadă.

În intervalul 1 iulie, 2 iulie, vremea a fost călduroasă, pe arii restrânse caniculară în vestul şi în sudul ţării, iar disconfortul termic s-a accentuat treptat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) a atins şi a depăşit pragul critic de 80 de unităţi, vineri, 1 iulie, local în sud, sud-est şi izolat în celelalte regiuni, iar sâmbătă, 2 iulie, în cea mai mare parte a teritoriului. Îndeosebi în zonele de deal şi de munte, mai ales în cursul după-amiezelor şi al serilor, au fost averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină.

Începând de duminică, 3 iulie, gradul de instabilitate atmosferică se va accentua şi va cuprinde majoritatea regiunilor.

Cookies