Ziua 7: Protestul din Piaţa Universităţii s-a destrămat la intervenţia jandarmilor

de:
19 ian. 2012
0 afișări
Ziua 7: Protestul din Piaţa Universităţii s-a destrămat la intervenţia jandarmilor

23:24 Piaţa Universităţii este evacuată de jandarmi.

23:17 Mai multe persoane sunt urcate în dubă în zona Romană. 20 de dube pleacă din Piaţa Romană. Un protestatar este bătut în faţa Universităţii, de către jandarmi, relatează Antena 3.

23:10 Jandarmii urmăresc un grup de protestatari către Piaţa Romană. Aceştia strigă „De ce ne provocaţi” – dar nu aruncă cu pietre sau alte obiecte. Câteva persoane sunt reţinute.

23:00 Un cordon de patru rânduri de jandarmi ocupă Piaţa şi se regrupează. Situaţia s-a liniştit.

22:53 Jandarmii asaltează Piaţa. Urmăresc câţiva protestatari la Fântână. Trei autospeciale înaintează şi ele către Piaţă. Protestatarii au fost împrăştiaţi pe străzile de lângă Arhitectură. Jandarmii au ocupat, practic, Piaţa.

22:51 Noi cordoane de jandarmi încearcă să înconjoare Piaţa.

Update 22:47 jandarmii încearcă să îi comaseze pe protestatari. protestatarii au luat gardurile de delimitare ale jandarmeriei şi încearcă să le ducă în centrul pieţei. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene şi ameninţă că vor interveni în forţă. Jandarmii înaintează către protestatari, în mijlocul pieţei.

Update: Protestatarii au dat foc la câteva bannere şi pancarde.

Numărul protestatarilor în a şaptea zi de demonstraţii se situează undeva înspre 2500. Pentru a doua oară, Piaţa Universităţii a fost blocată. De două ori s-au aruncat fumigene în Piaţă. Ministerul Afacerilor Interne a dat asigurări că nu se va interveni în forţă. Bulevardul Magheru şi căile către străzile Rosetti, Kogălniceanu şi Piaţa Unirii sunt delimitate de cordoane de jandarmi, astfel încât circulaţia în rondul de la Universitate să nu fie blocată.

Aproximativ o sută de membri ai Asociaţiei Suporterilor, aflaţi în zona fântânii de la Universitate, scandează „Avem gabori civili printre noi” şi „Cine nu sare, nu vrea schimbare”, precum şi lozinci împotriva preşedintelui, premierului, politicienilor, dar şi a Jandarmeriei.

Unii dintre manifestanţi au pancarte pe care scrie „Ocupaţi Piaţa”. Pe trotuarul din faţa Teatrului Naţional, manifestanţii sunt mai liniştiţi, scrie Mediafax.

Liderul liberal Ludovic Orban şi-a făcut din nou apariţia în Piaţă, fiind din nou îmbrâncit şi înjurat.

Un grup de protestatari condus de liderul liberal Ludovic Orban a ajuns, joi seară, în Piaţa Universităţii.

Alţi protestatari strigau „Ce caută ăsta aici?”. Orban a părăsit, ulterior, zona Pieţei Universităţii, scrie Mediafax.

Cookies