ȘTIRI

Mii de locuințe noi din Capitală, la prețuri de sub 1.000 euro/mp. Unde le găsești

Din punctul de vedere al cumpărătorilor, principalul avantaj al locuințelor construite în sudul Capitalei constă în prețul redus al acestora, de sub 1.000 de euro pe metru pătrat util – ceea ce le face comparabile cu apartamentele vechi tranzacționate în cartierele „muncitorești” ale Bucureștiului. „Mult timp sudul a fost atractiv doar pentru achiziţia de terenuri. Cei care s-au orientat spre această zonă au beneficiat de preţuri foarte bune. Aceste preţuri reduse face posibilă acum vânzarea unor apartamente la preţuri sub nivelul pieţei în anumite cazuri”, explică Gabriel Constantin, manager B2B al companiei Duraziv, ce livrează materiale de construcții spre mai mulți dezvoltatori din zonă. Un alt avantaj pentru clienţi constă în suprafeţele relativ reduse, dar eficient compartimentate ale locuințelor construite acum în sud. Astfel, aici pot fi găsite apartamente cu două camere de 40 sau 60 de metri pătraţi sau de trei camere de 60 sau 80-90 de metri pătraţ,  potrivit unei analize a imobilare.ro.

Numărul achizițiilor de apartamente noi este în creștere față de 2012. „Tranzacţiile în numerar ar putea depăşi ipotecile, întrucât clienţii care au amânat achiziţiile timp de câţiva ani sunt de părere că 2013 este un moment bun pentru investiţii familiale. De asemenea, o altă modalitate de finanţare populară printre clienţi este programul de tip rent-to-buy, care implică închirierea apartamentului pentru o perioadă de 1-3 ani, cu plăţi lunare ce se deduc din preţul final de vânzare.”, a declarat Răzvan Iorgu, director general al companiei de consultanță imobiliară CBRE România.

27.000 de locuințe ridicate în Capitală din 2006 încoace
Potrivit datelor CBRE, stocul rezidenţial modern construit după 2006 în regiunea Bucureşti-Ilfov cuprinde peste 27.300 de unităţi locative, grupate în 115 ansambluri rezidenţiale, cu peste 20 de apartamente fiecare. „Aproximativ 33% din acest stoc se află în judeţul Ilfov, în timp ce sectorul 3 – cel mai populat sector al Bucureştiului – deţine cel mai mare procent din Bucuresti, respectiv 17%, având o bună reputaţie în ceea ce priveşte reglementările urbanistice, accesibilitatea, facilităţile, şcolile şi gradul de siguranţă a cetăţeanului. De asemenea, sectoarele 2 şi 6 deţin fiecare 13,4% din stocul modern”, explică Răzvan Iorgu, director general al CBRE România.

Din punctul de vedere al preţurilor, datele companiei de consultanță arată că 69% din apartamentele construite după 2006 costă mai puțin de 1.000 de euro pe metru pătrat construit, această pondere fiind împărţită în mod egal între unităţi cu prețuri de sub 800 de euro pe metru pătrat construit (majoritatea în zona de sud a judeţului Ilfov, dar şi în zona de vest – Militari Residence) şi locuințe ce costă între 800 şi 1.000 de euro pe metru pătra construit (în special ansambluri din sectoarele 3 şi 4, precum Asmita Gardens, New Town Residence sau Evocasa Optima). 23% din locuințele noi costă între 1.000 şi 1.200 euro pe metru pătrat construit, acestea fiind amplasate în sectorul 3 (Incity Residences) sau 6 (Orhideea Gardens). Doar o pondere de 8% din total este cotată la peste 1.200 de euro pe metru pătrat, cu unităţi situate în special în zona de nord a Bucureştiului (sectorul 1) sau Barbu Văcărescu – Lacul Tei (sectorul 2).

 


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button