Mii de blocuri din București nu au și nici nu vor avea curând căldură și apă caldă. Două CET-uri nu funcționează, dar ciclonul se simte deja. Estimare: aproximativ jumătate din oraș e afectat

13 oct. 2021
1509 afișări
Mii de blocuri din București nu au și nici nu vor avea curând căldură și apă caldă. Două CET-uri nu funcționează, dar ciclonul se simte deja.  Estimare: aproximativ jumătate din oraș e afectat
Mii de blocuri din București nu au și nici nu vor avea curând căldură și apă caldă. Două CET-uri nu funcționează, dar ciclonul se simte deja. Estimare: aproximativ jumătate din oraș e afectat

Bucureștenii suferă teribil de frig în Capitală în aceste zile, potrivit ultimelor informații cu privire la situația sistemului de termoficare. Mii de blocuri încă nu au căldură, cu toate că Termoenergetica a anunțat că a umplut în proporție de 80% rețeaua. Totuși, două CET-uri nu funcționează în acest moment, astfel că alimentarea cu agent termic este deficitară. Vremea rea de abia a început în București și situația pare să fie deja mai drastică decât anul trecut. Între timp, Termoenergetica a lansat o licitație prin care vrea să închirieze centrale modulare care să vină în sprijinul celor fixe.

Situație dură, fără căldură, în București. Cu toate că Termoenergetica a anunțat încă de ieri că vreo 80% din rețeaua de termoficare este deja încărcată cu agent termic, situația la nivel local este una teribilă. Compania de Termoficare a prezentat miercuri dimineață un document de 29 de pagini cu toate străzile din cele 6 sectoare unde agentul termic nu a ajuns, alături de o dată provizorie în care situația s-ar rezolva. Documentul îl puteți descărca de mai jos.

Mai mult, 2 CET-uri din București, CET Grivița și Vest Energo nu funcționează la această oră, iar zeci de mii de oameni sunt lăsați în frig și chiar fără apă caldă, nu doar căldură.

Anunțul Termoenergetica pentru bucureștenii care nu au căldură

De asemenea, alături de documentul respectiv a fost publicat și un anunț din partea companiei de termoficare prin care suntem asigurați că se lucrează în regim continuu pentru finalizarea lucrărilor în cel mai scurt timp.

„Echipele Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti S.A. lucrează în regim continuu pentru finalizarea în cel mai scurt timp a tuturor lucrărilor.

Vă comunicăm că sistemul de monitorizare a parametrilor tehnici – SCADA deţine date (informaţii transmise în timp real dispeceratelor de sector) pentru un număr de 836 din totalul celor 1027 puncte termice aflate în exploatarea Companiei Municipale Termoenergetica Bucureşti (CMTEB)S.A. Pentru punctele termice nemonitorizate SCADA (191) personalul CMTEB se deplasează periodic in teren in vederea efectuării verificărilor”, anunță Termoenergetica într-o informare.

Unde puteți cere ajutor și pune întrebări privind termoficarea din București

În cazul în care vă confruntaţi cu probleme privind furnizarea agentului termic pentru apă caldă şi/sau căldură, iar adresa la care locuiți nu se regăseşte în listele publicate pe site, există două numere de telefon ale dispeceratelor de sector, sau operatorilor call-center.

Ajutorul și întrebările se pot adresa la numerele: TELVERDE – 0800820002 (apel gratuit) și 0319442, cu program non-stop, 24 de ore din 24, pentru înregistrarea sesizării și verificarea ulterioară a situaţiei semnalate.

Vezi aici  LISTA COMPLETĂ a străzilor din București unde nu este căldură și data posibilă în care s-ar putea rezolva această problemă. Din estimările noastre, sunt mii de blocuri. 

În 80% din punctele termice au fost încarcate instalațiile pentru a distribui căldură

Termoenergetica București a transmis marți seară că în aproximativ 80% din punctele termice al Capitalei au fost încărcate instalațiile pentru distribuirea căldurii. De asemenea, compania mai transmite că restul de aproximativ 20% dintre instalații nu s-au încărcat deoarece asociațiile respective de proprietari au transmis că în acest moment nu doresc să înceapă furnizarea căldurii. Un alt motiv se referă la desfășurarea lucrărilor la rețeaua secundară. La cum arată lista de mai sus, situația este una drastică.

De asemenea, asociațiile de proprietari trebuie să asigure deschiderea circuitului de încălzire aflat în subsolurile blocului, precum și efectuarea aerisirii coloanelor, pentru ca agentul termic să poată parcurge întreaga instalație de încălzire a imobilului.

Două CET-uri din Capitală nu funcționează în acest moment

Mai mult, nu mai puțin de două CET-uri din București nu funcționează în acest moment. Unul dintre acesta este Vest Energo, singurul CET privat din București, care spune că nu mai are bani de gaz după ce nu și-a primit banii de la PMB pe facturile din ultimele luni și CET Grivița. Din această cauză, există probleme  majore privind furnizarea agentului termic în zonele respective. Doar din cauza nefuncționării Vest Energo peste 60.000 de bucureșteni nu au în acest moment apă caldă și căldură în Sectorul 6, în special zona Militari.

„Precizăm că după începerea probelor la cald, având în vedere evoluția în scădere a temperaturilor, compania a continuat furnizarea agentului termic pentru încălzire, cu precădere în timpul nopții.

Este important de subliniat că în prezent, centralele de termoficare Vest Energo și Grivița nu funcționează și de aceea, până la realizarea echilibrului hidraulic al întregului sistem de termoficare, pot exista sincope în procesul de furnizare a agentului termic”, mai transmite Termoenergetica.

Situația se repetă și în alte sectoare

De asemenea, situația se repetă în toate sectoarele. Zilele trecute zeci de blocuri din cartierele Tei, Colentina și Fundeni nu aveau apă caldă și căldură, inclusiv Institul Oncologic Fundeni. Administratorul companiei de termoficare din capitală spunea însă că sunt multe blocuri care nu au deschis vanele de la subsol și acesta ar fi unul dintre motivele pentru care nu au căldură.

„Sunt foarte multe blocuri care nu au deschise vanele de la subsol și odată cu aceste manevre tehnice evident că apar probleme punctuale pe care le vom remedia. Sperăm să putem respecta acele termene. Uneori, în momentul în care intrăm pe lucrarea respectivă, după ce se sapă, vedem că sunt probleme nu doar pe metrul respectiv, ci și alți câțiva metri adiacenți și atunci e nevoie de o perioadă mai lungă de timp pentru a schimba întregul tronson „, spunea Claudiu Crețu, Administrator Termoenergetica.

Cookies