Mii de beneficiari ai polițelor falsificate de la Omniasig, vor fi audiați

de:
10 iun. 2014
0 afișări
Mii de beneficiari ai polițelor falsificate de la Omniasig, vor fi audiați

Sursele citate au declarat, pentru Mediafax, că în cursul zilei de marţi toate Serviciile de Investigare a Fraudelor de la nivelul inspectoratelor judeţene vor primi liste cu persoanele care trebuie chemate la audieri . Poliţiştii vor primi, în premieră, un ghid de anchetă, care va conţine un set de întrebări la care clienţii Omniasig vor trebui să răspundă.

Poliţiştii estimează că, deşi numărul celor citaţi este de ordinul miilor, audierile ar trebui să nu se extindă pe o perioadă mai lungă de două săptămâni. Confom anchetatorilor, reprezentanţii Omniasig au încheiat, numai în data de 26 iulie 2013, aproximativ 12.000 de poliţie de asigurare suspecte. Cele mai multe au fost în judeţe unde agenţii cu maxim 10 angajaţi au încheiat sute de poliţie.

Astfel, în judeţul Covasna au fost încheiate 960 de poliţe, în Alba – 914 poliţe, în Harghita – 913 poliţe, în Mureş – 799 de poliţe, în Maramureş – 671 de poliţe, în Argeş – 635 de poliţe, în Iaşi – 507 şi în Cluj – 475 de poliţe. În restul judeţelor, numărul poliţelor întocmite la data de 26 iulie a fost de aproximativ 300.

Surse din rândul anchetatorilor au precizat că unii agenţi de asigurări au încheiat, într-o singură zi de lucru, între 50 şi 184 de poliţe de asigurare. Potrivit aceloraşi surse, angajaţii care au încheiat cele mai multe poliţe au fost recompensaţi de conducerea Omniasig cu vacanţe la hoteluri de cinci stele din Turcia, fiind vorba de aproximativ 50 de persoane.

Aproape 340 de persoane sunt cercetate penal pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, în dosarul poliţelor de asigurare, după ce ar fi falsificat peste 11.670 de poliţe de asigurare facultative, a anunţat, miercuri, comisarul şef Cătălin Ioniţă, şeful Direcţiei de Investigare a Fraudelor. Ioniţă a precizat că dintre cele aproape 340 de persoane, 292 sunt inspectori, brokeri şi agenţi de asigurări şi 47 sunt directori.

„Discutăm despre antedatarea unor poliţe de asigurare a locuinţelor, fiind identificate 11.671 de astfel de poliţe. Există suspiciuni privind infracţiunile de abuz în serviciu şi fals intelectual, fiind începută urmărirea penală în cauză. Până în această fază a anchetei, prejudiciul a fost stabilit la 400.000 de euro”, a precizat Ioniţă.

El a mai spus că o prioritate este, în acest moment, recuperarea prejudiciului, drept pentru care bunurile persoanelor şi firmelor implicate vor fi puse sub sechestru. Aproape 300 de angajaţi ai Omniasig au fost audiaţi, la începutul lunii iunie, în ancheta privind falsificarea unor poliţe de asigurare facultative. Prejudiciul produs în acest caz a fost evaluat la aproximativ 400.000 de euro, dar anchetatorii suspectează că suma este mult mai mare.

Procurorii şi poliţiştii au făcut, în 14 mai, 49 de percheziţiile la sedii centrale şi la sucursale ale Omniasig din Bucureşti şi din toate judeţele. Anchetatorii au ridicat atunci înscrisuri şi au audiat mai multe persoane. Potrivit procurorilor, societatea de asigurare Omniasig încheia poliţe de asigurare facultativă şi le antedata, pentru a crea aparenţa că au fost semnate într-un moment în care nu exista obligativitatea încheierii asigurării obligatorii şi, respectiv, a încasării primei de asigurare PAID.

Astfel, începând din 27 iulie 2013, s-a instituit pentru proprietarii de locuinţe obligaţia încheierii unei poliţe de asigurare obligatorie a locuinţei (PAD – poliţă de asigurare contra dezastrelor naturale: cutremure, inundaţii şi alunecări de teren), în format electronic, separat de încheierea unei poliţe de asigurare facultativă care ar acoperi aceste riscuri.

Prin modificările aduse Legii 260/2008 de dispoziţiile Legii 243 din 17 iulie 2013, publicată în Monitorul Oficial din 24 iulie 2013 şi intrată în vigoare la data de 27 iulie 2013, persoanele fizice şi juridice nu mai puteau încheia contracte de asigurare facultativă a locuinţelor decât dacă încheiau, în prealabil, o asigurare obligatorie a acestora. În aceste condiţii, susţin procurorii, societăţile de asigurare puteau încheia contracte de asigurare facultativă numai după ce verificau condiţiile existenţei asigurării obligatorii a locuinţei, inclusiv, dacă asiguratul a plătit prima obligatorie de 20 de euro pentru locuinţele de tip A şi 10 euro pentru locuinţele de tip B.

Cookies