Mihai Toader, fost director al Poştei Române, condamnat la 10 ani de ÎNCHISOARE cu EXECUTARE

de:
09 feb. 2015
0 Afișari
Mihai Toader, fost director al Poştei Române, condamnat la 10 ani de ÎNCHISOARE cu EXECUTARE

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată la instanţa superioară, informează stiripesurse.ro.

În 9 decembrie 2013, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe fostul director al Companiei Naţionale (CN) Poştei Române Dan Mihai Toader, pentru abuz în serviciu în cazul unor produse informatice cumpărate de la o firmă din Cipru, la un preţ supraevaluat de 12 ori, prejudiciul fiind de 6,5 milioane de euro. În acelaşi dosar sunt judecaţi Emanoil Lepădatu, fost director executiv economic în CN Poşta Română, Andrei Marinescu, fost director executiv dezvoltare strategică şi Vasile Bărbuleţ, fost şef al Departamentului IT, toţi fiind acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă calificată.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 2008, Dan Mihai Toader, Emanoil Lepădatu, Andrei Marinescu şi Bărbuleţ Vasile „şi-au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu în contextul organizării şi derulării achiziţiei şi implementării unor produse informatice de la firma Data Tech Business Solutions Ltd Cipru”.

Produsele au fost cumpărate la un preţ supraevaluat de 12 ori, în lipsa fondurilor proprii aferente şi fără îndeplinirea în totalitate a obligaţiilor contractuale de către furnizor, paguba produsă patrimoniului CN Poşta Română fiind estimată la 6.583.000 de euro, arăta DNA, într-un comunicat. Cei patru inculpaţi ar fi contribuit astfel la obţinerea, de către firma Data Tech, a unui avantaj patrimonial constând în diferenţa dintre preţul de achiziţie al produsului de la producătorul Computer Associates şi preţul de vânzare către Poşta Română, respectiv suma de 6.083.000 de euro.

Continuarea pe stiripesurse.ro.

Mihail Toader a mai fost condamnat de Curtea de Apel Bucureşti la patru ani de închisoare cu executare, în dosarul privind poliţele de asigurare pentru angajaţi, în care prejudiciul este de peste patru milioane de euro. Alături de Toader a fost condamnat, tot la patru ani de închisoare cu executare, şi Maricel Păcuraru, acţionar la Realitatea TV.

Cookies