Mihai Craiu, medic celebru și unul dintre cei mai iubiți pediatri din București, vorbește despre „hoțiile” lui

25 mai 2021
193 Afișari
Mihai Craiu, medic celebru și unul dintre cei mai iubiți pediatri din București, vorbește despre

Doctorul Mihai Craiu, medic primar pediatru la INSMC „Alessandru - Rusescu” și profesor la UMF „Carol Davila” din București, a prezentat în cadrul emisiunii Ediția de Dimineață proiectul său denumit „Spitalul Virtual pentru Copii”, și a comentat pe marginea importanței comunicării, atât în formarea medicilor, cât și în informarea pacienților.

Invitat duminică în cadrul emisiunii Ediția de Dimineață, de pe Digi24, medicul Mihai Craiu a subliniat cât de importantă este informarea și comunicarea în formarea cadrelor medicale, dar și în scenarii mai sensibile, cum este informarea părinților cu privire la importanța vaccinării, ceea ce medicul face prin intermediul platformei sale de pe Facebook, denumită „Spitalul Virtual pentru Copii”.

Ce este „Spitalul Virtual pentru Copii”, pagina de Facebook cu peste 216.000 de aprecieri

Medicul Mihai Craiu a lansat în 2017 proiectul “Spitalul Virtual pentru Copii”, prin care le oferă părinților și colegilor medici și asistenți o platformă pentru discutarea temelor de sănătate din domeniul pediatriei, cea mai importantă fiind vaccinarea, bazându-se pe informații și dovezi din surse reputate.

După cum spune chiar inițiatorul, această pagină își propune să facă mai degrabă educație și comunicare despre educație și nu să trateze propriu-zis copiii.

„Poate este ușor înșelător titlul cu spitalul virtual de copii. E o idee mai veche de-ale mele, anul ăsta cred că împlinește vreo 5 ani. În condițiile în care mi-am dat seama că nu am descoperit ziua de 48 de ore și că nu pot răspunde întrebărilor și îngrijorărilor multor părinți, atunci mi-a venit ideea cu o pagină de Facebook, pentru că există ideea că până la coadă părinții doresc să le fie bine copiilor lor. Un șarlatan va vinde o dată o chestie falsă. A doua oară, la același om, nu prea mai merge”, explică Mihai Craiu.

Cum a „furat meserie” Craiu când școala nu l-a format pe partea de comunicare

Doctorul Mihai Craiu a ținut să precizeze cât de importantă este comunicarea în cadrul formării profesionale a unui medic, dar și mai departe, pe parcursul întregii cariere. De asemenea, acesta a povestit cum școala de medicină nu l-a pregătit pe latura de comunicare, motiv pentru care a „furat meserie” de la maeștri.

„Ca să fii doctor într-o astfel de lume trebuie să ai și alte pregătiri decât doar să știi pe dinafară anatomia, biologia și chimia proceselor fiziologice. Cred că trebuie să ai în primul rând o bună comunicare, și aici eu în timpul facultății, la formare în comunicare am făcut fix zero ore. Numai ce am furat de la maeștri. Îi vedeam cum vorbesc cu un copil care nu știe să vorbească! Nu numai după față, după cum te joci cu ei. Cred că astea trebuie învățate în timpul formării. Poate cele foarte speciale în timpul rezidențiatului, când devii un anumit tip de medic”, consideră Mihai Craiu.

Mihai Craiu a fost desemnat „erou al vaccinării” de către OMS

Săptămâna europeană a imunizării 2019 (24-30 aprilie) a sărbătorit și „eroii vaccinării”, potrivit portalului european al Organizației Mondiale a Sănătății. Dintre cei zece „eroi ai vaccinării” aleși din toată Europa de Organizația Mondială a Sănătății nu mai puțin de doi sunt din România – este vorba despre medicul pediatru Mihai Craiu, fondatorul „Spitalului Virtual de Copii”, și despre președinta Asociației „Mame pentru Mame”, Ana Măiță.

În prezentarea realizată de OMS, Mihai Craiu a fost prezentat drept medic pediatru cu o experiență de peste 25 de ani acumulată la Institutul Național de Îngrijire a Mamei și Copilului din București. Mai mult, și oficialii OMS au subliniat cât de importantă e pentru Craiu comunicarea despre vaccinare, care ar trebui să facă parte din fiecare vizită a pacienților la doctor.

„Am constatat foarte curând că nu ar trebui să vorbim despre imunizare ca de un subiect separat, ci mai degrabă să subliniem legătura puternică cu alte forme de prevenire a bolilor, cum ar fi nutriția și activitatea fizică”, spune Craiu.

Organizația Mondială a Sănătății a menționat și proiectul „Spitalul Virtual pentru Copii”, prin care Mihai Craiu promovează comunicarea pe o sumedenie de teme, printre care și vaccinarea, folosind informații exclusiv din surse sigure și reputabile.

„Rolul meu este să furnizez răspunsurile corecte la întrebările părinților, bazate pe dovezi medicale pentru a-i ajuta să ia decizii corecte. Este foarte ușor să răspândești zvonuri, din păcate. Mă străduiesc, așadar, să transmit publicului meu cum să caute surse credibile și să nu fie influențat de dezinformare și de zvonuri”, a declarat Craiu.

 

Cookies