Mihaela Rădulescu, amendată pentru discriminarea homosexualilor

de:
14 oct. 2015
0 Afișari
Mihaela Rădulescu, amendată pentru discriminarea homosexualilor

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a hotărât să o amendeze pe Mihaela Rădulescu cu 3000 de lei pentru declarațiile ostile și ofensatoare făcute la adresa homosexualilor. În luna aprlie, Mihaela Rădulescu a scris pe blogul său un text în care le cerea homosexualilor să nu se mai afișeze în public, deoarece sunt „anormali”:
„Sunteţi oameni anormali, oricât vă deranjează că vă numim aşa – dar, dacă vă asumaţi «diferenţa», faceţi-o cu eleganţă, discreţie, convingere, nu neapărat dând iama în dulapul femeilor şi în fardurile lor. Nu ne agresaţi vizual copiii pe stradă, căci noi nu avem cui ne plânge, fiind o majoritate obligată să respecte drepturile unei minorităţi, ci respectaţi şi voi drepturile copiiilor noştri de a creşte normal şi de a alege… drept”
Mihaela Rădulescu și-a motivat atacul la adresa homosexualilor prin faptul că este mamă și ar dori ca fiul ei să nu aibă această orientare sexuală: „Aici a vorbit mama de băiat din mine, care are şi ea, ca şi orice minoritate din lumea asta, dreptul la opinie şi la liberă exprimare. Numai că, în momentul în care faci «greşeala» asta publică, toţi cei vizati te vor atacă ca hienele şi îţi vor demonstra că …ai dreptate – ei au tot felul de drepturi ciudate, ei vor respect şi toleranţă, dar să nu faci greşeala să-i ataci, că devin intoleranţi, iritaţi şi …victime. Iar noi, cei care am vrea să creştem şi ceva nepoţi şi să ne facem coc la nunta banală dintre băiatul nostru şi o …femeie, n-avem dreptul de a spune ce gândim. N-avem curajul de a spune ce ne place, ce ne convine şi ce nu. N-avem voie să stricăm bunătate de campanii pentru respectarea drepturilor minorităţilor, cu impresionante fonduri europene alocate, n-avem banalul drept de a le aminti că lumea a început de la Adam şi Eva, nu de la…Gheorghe şi Ion. Bănuiesc că Dumnezeu nu poate fi contrazis şi acuzat că a fost «politically» incorect….., dar eu voi fi …«decapitată» pentru că am îndrăznit să …spun ce gândesc, ca mama.”
CNCD a decis că Mihaela Rădulescu, fiind o vedetă TV, care este mereu în atenția publică, a creat prin declarațiile sale „un cadru intimidant, ostil, degranadt și ofensator la adresa persoanelor homosexuale”, scrie BN24.RO.

Cookies