Miercuri, 28 februarie, ISUBIF anunță că va avea loc exercițiul de alarmare publică „Miercurea Sirenelor”. Totodată, până pe 4 martie, la nivel național, se organizează Săptămâna Protecției Civile, în cadrul căreia au loc mai multe activități pentru copii și adulți.
A început „Săptămâna Protecției Civile”
În cadrul „Săptămânii Protecției Civile”, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov va organiza o serie de activități menite să dezvolte comportamentul preventiv.
Astfel, bucureștenii se pot familiariza cu măsurile și regulile de comportare ce trebuie adoptate în cazul producerii unor situații de urgență.
Acțiunile vor fi organizate după următorul program:
- 26 februarie – 3 martie, intervalul orar 10:00 – 17:00, are loc evenimentul Ziua Porților Deschise la toate subunitățile de pompieri din București și Ilfov. Pentru copii va fi un bun prilej să interacționeze cu pompierii care intervin zi de zi pentru salvarea semenilor.
- 26 februarie – 1 martie, plus 4 martie: se organizează activități de informare preventivă în instituțiile de învățământ.
- 28 februarie, de la ora 10:00, va avea loc exercițiul de alarmare publică Miercurea Sirenelor.
- 2 martie, între orele 12:00-22:00, se desfășoară Maratonul Resuscitării în ParkLake Mall, un eveniment public organizat sub forma unui curs de prim ajutor. Are ca scop creșterea gradului de conștientizare în rândul populației, asupra importanței dobândirii cunoștințelor de prim ajutor, prin instruirea unui număr cât mai mare de participanți. În cadrul evenimentului, medici, asistenți, paramedici, formatori și voluntari ai Fundației pentru SMURD îi vor învăța pe cei interesați măsurile de prim ajutor în cazul unui stop cardio-respirator.
- 2 martie, între orele 09:00-17:00, în Parcul „Alexandru Ioan Cuza” va fi organizată o expoziție de tehnică de intervenție specifică și echipamente de protecție.
Ce semnifică fiecare sunet al alarmei de urgență
ISU București și Ilfov a transmis care sunt semnalele de alarmare a populației și cum se traduc:
- Prealarmă aeriană: autoritățile transmit mesajele/semnalele de avertizare despre probabilitatea producerii unor dezastre sau a unui atac aerian. Sunetul este compus din 3 impulsuri a 32 secunde fiecare cu pauză de 12 secunde între ele.
- Alarmă aeriană: populația este prevenită despre apariția pericolului imediat de lovire a localității respective. Sunetul este compus din 15 impulsuri a 4 secunde fiecare cu pauză de 4 secunde între ele.
- Alarmă la dezastre: populația este prevenită asupra pericolului produs de dezastre naturale. Sunetul este compus din 5 impulsuri a 16 secunde fiecare cu pauză de 10 secunde între ele.
- Încetarea alarmei: populația este înștiințată că pericolul a trecut. Sunetul este compus dintr-un semnal continuu, de aceeași intensitate cu durata de 2 minute.
Te-ar mai putea interesa și: