Cosmin Nedelcu, cunoscut de mare parte dintre oameni ca Micutzu, a scăpat de urmărirea penală în cadrul dosarului ce a fost deschis acum doi ani, după ce a fost implicat într-un conflict pe Calea Victoriei. Procurorii au decis că acesta va face muncă în folosul comunității.
În luna august a anului 2021, artistul de Stand-Up a fost implicat într-un conflict ce a izbucnit pe Calea Victoriei, după terminarea unui spectacol.
Acesta a fost abordat de mai mulți bărbați se ce aflau la o terasă din zonă. Actorul a declarat că aceștia l-au înjurat și apoi au bruscat-o pe iubita sa, moment în care recunoaște că a văzut negru în fața ochilor și a reacționat.
Respectiva ceartă a escaladat, iar persoanele implicate au ajuns să se îmbrâncească. În urma conflictului, geamul unui magazin a fost spart. Tot în seara respectivă, actorul, iubita sa și un prieten au ajuns la Secția 1 de Poliție din București pentru a depune plângere și a da declarații.
Acum, la doi ani și jumătate de la acest incident, Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 a ajuns următoarea concluzie: Nu există interes public pentru tragerea la răspundere penală a celor implicați în scandal, conform Știrileprotv.ro.
Astfel că, s-a renunțat la urmărirea penală a lui Cosmin Nedelcu și a celorlalte persoane implicate. Cu toate astea, fiecare dintre aceștia va fi nevoit să presteze ore de muncă în folosul comunității în urma incidentului din centrul orașului.
În ceea ce îl privește de Micutzu, acesta urmează să lucreze fără să fie plătit pentru 30 de zile în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 4.
Actorul va fi nevoit să ateste munca prestată printr-o adeverință emisă de instituție. În caz contrat, acesta riscă reînceperea urmăririi penale.
Iată imaginile surprinse de un martor aflat pe Calea Victoriei la momentul scandalului: