Micul Paris s-a născut în zona dintre Poșta Veche și Grădina Ateneului. Top 5 clădiri din cea mai pariziană zonă a Bucureștiului: “Eldorado de Bucarest” | INTERVIU

Mai întâi, Micul Paris a fost „Eldorado de Bucarest”, locul unde s-au ridicat reședințe spectaculoase, un patrimoniu arhitectural excepțional, o zonă din București care păstrează și astăzi atmosfera marelui Paris în Micul Paris.

“De la Poșta Veche la Grădina Ateneului” este cea mai recentă lucrare de cercetare realizată de Asociația Istoria Artei și a fost publicată în volumul ArhiTur, nr 4 (XIX)/2022.

Mai jos, cu informații inedite din arhive, istoricul de artă Oana Marinache ne vorbește despre un spațiu emblematic pentru bogăția, frumusețea și farmecul Bucureștiului de sfârșit de secol XIX.

“Puteți descoperi istoria străzilor Nicolae Golescu, Franklin, Episcopiei, A. Simu și G.Clemenceau, o expoziție de imobile construite pe timpul Micului Paris”

B365.ro: Oana Marinache, în această toamnă caldă, ce clădiri indicați să observe cei care se plimbă în inima Micului Paris, zona aflată în vecinătatea Ateneului Român? Informațiile apărute în publicația culturală ArhiTur sunt mare folos pentru cei care iubesc vechiul București.

Oana Marinache: Zona era și este renumită pentru farmecul reședințelor luxoase ale elitelor bucureștene. Un patrimoniu arhitectural excepțional a fost semnat la sfârșitul secolului al XIX-lea de arhitecții: Grigore Cerkez, Paul Gottereau, Louis Pierre Blanc, Josef Schifellers, John E. Berthet, Leopold Schindl. Imobilele interbelice ale arh. Ernest Doneaud, Arghir Culina, Carol Cortobius, Ioan Mayer, Marcel Iancu, Jean Burcuș întregesc și ele această impresie, căci cine nu și-ar dori să locuiască într-un apartament elegant cu vedere spre Ateneu?! În cercetarea noastră puteți descoperi istoria străzilor Nicolae Golescu, Franklin, Episcopiei, A.Simu și G.Clemenceau. Dincolo de o investigație a modului în care s-au configurat străzile și s-au ridicat sau au dispărut clădirile, cercetarea de arhivă s-a îndreptat către recuperarea unor aspecte uitate astăzi, cum ar fi Metohul Episcopiei Râmnicului, Grădina Episcopiei și apoi a Ateneului dar și reședințele dispărute din ”Eldorado de Bucarest”.

”Eldorado de Bucarest” era o grădină de vară, faimoasă în Micul Paris

B365.ro: Ce înseamnă Eldorado de Bucarest? Acolo era aurul Micului Paris?

Oana Marinache: Este una dintre nostalgiile legate de Micul Paris. Fondul de arhivă Planuri, jud. Ilfov păstrează la cota nr. 349 un plan de situație nedatat și nesemnat (dar cu legende în limba franceză) care ne oferă o explicație pentru primul nume dat acestei zone. Astfel descoperim sub numele „Eldorado de Bucarest” o grădină cu un teatru, 2 bufete, 2 săli de restaurant, amenajări peisagistice și o casă. Să ne amintim că au existat inițiative ca în apropierea Grădinii Episcopiei să se deschidă un astfel de spațiu de divertisment, pe când zona nu era atât de populată de reședințe. Apoi doamna  Emilia Descky adjudecă prin sentință judecătorească un teren destul de vast încât se învecina cu proprietatea Pensionatul călugărițelor, adică Pensionatul din str. Pitar Moș. Pe strada Poșta Veche (Nicolae Golescu de astăzi), la numărul 14, a parcelat terenul, a vândut suprafețe mici pe care apoi o serie de personalități din lumea politică sau militară și-au construit case începând cu anul 1884. De exemplu, generalul Alexandru Candiano-Popescu și soția lui, Sofia, au avut aici o vilă, apoi Nicolae Schina, maiorul Pavlov, Olga Păltineanu, colonelul C.Paladi, Ctin. Olmazu, familia Ștefănescu-Priboi, Gr. Petroni iar ultimul dintre proprietari a fost celebrul colecționar Anastasie Simu, cel care va deschide în 1910 faimosul muzeu, un adevărat templu al artelor.

Povestea lui Anastasie Simu, mai jos:

• A înviat Templul grecesc de pe Magheru, inima Bucureștiului de odinioară. La cine a ajuns uriașa bogăție din Muzeul Simu, Louvre-ul Micului Paris

“Vila de pe strada Nicolae Golescu, nr. 18, a aparținut lui Ștefan și Henrietei Sihleanu, o familie importantă, și ulterior a fost cumpărată de arh. Dimitrie Maimarolu”

B365.ro: „De la Poșta Veche la Grădina Ateneului” care sunt cele mai importante imobile care intră în acest top 5 de clădiri remarcabile ale Micului Paris?

Oana Marinache: În primul rând, se remarcă reședințele elegante din preajma Ateneului, unele construite în anii ’80 și ’90 ai secolului al XIX-lea. Sunt imobile semnate de arhitecți bine-cunoscuți, cum este Grigore Cerchez, un mare profesor al Școlii noastre de arhitectură. Lui îi aparține proiectul vilei de pe strada Nicolae Golescu, nr. 18, care multă vreme a fost greșit asociată cu numele arh. Albert Galeron. Acolo există un restaurant care se numea „Grand Cafe Galleron”, dar nu are nicio legătură cu arh. Paul Louis Albert Galeron, probabil l-au numit așa din rațiuni publicitare, fiind în spatele Ateneului. Vila a aparținut lui Ștefan și Henrietei Sihleanu, o familie importantă, și ulterior a fost cumpărată de arh. Dimitrie Maimarolu. Există o istorie de familie pentru locuința arh. Maimarolu. S-a căsătorit în 1903 cu Ecaterina Hagiopol, fosta soție a arh. Ion N. Socolescu, deci este foarte interesant cum în lumea aceasta a puținilor arhitecți din secolul al XIX-lea se mai întâmplau și astfel de situații. Dacă privim cu atenție, pe o intrare secundară dinspre strada Anastasie Simu se mai păstrează monograma D. și M.

“Pe strada G. Clemenceau, Paul Gottereau, arhitectul Casei Regale, a proiectat nu mai puțin de 3 clădiri emblematice pentru Micul Paris”

B365. ro: Putem vorbi despre o mare concentrare de imobile cu arhitectură de influență franceză. Cum a aparut această zonă?

Oana Marinache: La sfârșit de secol XIX, influența arhitecturii franceze era la apogeu în București. Reședințele acestea păstrează imaginea Micului Paris, elementele Belle Epoque. Imaginați-vă că pe strada Georges Clemenceau, Paul Gottereau, arhitectul Casei Regale, a proiectat nu mai puțin de 3 clădiri. Gottereau a cumpărat în 1880 un teren destul de mare pe care a ridicat 3 construcții, cea de pe strada Clemenceau nr. 5 se prezintă astăzi într-o stare mai bună decât celelalte, păstrează picturi interioare și o decorație destul de impunătoare. Aici a locuit dr. G. Stoicescu. La numărul 7 a locuit chiar arhitectul Paul Gottereau. Este o clădire despre care ați mai scris și putem face o trimitere la degradarea și stadiul de devastare în care se află acum. Paul Gottereau (1843-1924) este unul dintre arhitecții străini din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și lui îi datorăm, în bună măsură, atmosfera pariziană pe care o imprimă Bucureștiului, prin unele reședințe sau clădiri publice. Am înțeles că în momentul acesta ar fi o speranță pentru imobilul în care a locuit Gottereau, deoarece a fost preluat de Institutul Național al Patrimoniului. Sperăm că va exista un proiect de restaurare care să salveze ceva din memoria locului și a personalității lui Paul Gottereau. Acolo, arhitectul a avut și biroul său de arhitectură, deci nu este o simplă casă, este locul unde a lucrat, spre exemplu, arhitectul Carol Cichi și probabil și alți colegi străini.

Mai jos, despre decăderea casei Gottereau:

•  București, agonia clădirilor de patrimoniu. O casă proiectată de Paul Gottereau, arhitectul regal al Micului Paris, a ajuns o cocină

Arhitectul Edmond Van Saanen-Algi a locuit pe strada Clemenceau, nr. 9

Oana Marinache: Cea de-a treia casă proiectată de Gottereau, cea de la numărul 9, tot pe strada Georges Clemenceau (fostă Corabia), a fost cumpărată de omul politic C. C. Arion. Aici va locui și fiul său vitreg, arhitectul Edmond Van Saanen-Algi, fiul Luizei Bruzessi Algiu. În plus legăturile pe care le putem recupera sunt dincolo de valoarea arhitecturală, fiecare proprietate din această zonă are mai multe straturi de memorie: ale famiilor importante, ale evenimentelor care au avut loc aici. 

Despre Palatul Telefoanelor, proiectat de arhitectul Edmond Van Saanen-Algi, citește mai jos

• Toată lumea știe de „Micul Paris”, dar știai de București la un țâr distanță de „Noul New York” Clădirea-fenomen care a tulburat orașul și pe lângă care treci și de 10 ori pe zi

„Povestea de senzație care spune că Poroineanu și-a pus capăt zilelor după ce copiii săi s-au căsătorit între ei, fără să știe că sunt frate și soră, este cu totul și cu totul eronată”

Oana Marinache: Tot pe strada Georges Clemenceau, la numărul 3, găsim și casa lui Constantin Poroineanu, provenit dintr-o o familie celebră de moșieri extrem de bogați din Caracal, care și-a donat averea orașului. C-tin Poroineanu a comandat și o vilă în București, care a fost proiectată de arh. Grigore Cerchez în anul 1883. Circulă o legendă urbană legată de monumentul său funerar de la Cimitirul Bellu. Este așa zisa poveste de senzație, care spune că Poroineanu și-a pus capăt zilelor după ce copiii săi s-au căsătorit între ei, fără să știe că sunt frate și soră, ceea ce este cu totul și cu totul eronat. Eufrosina Poroineanu moare în 1902, de tuberculoză, la vârsta de 51 de ani. Monumentul comandat de fratele ei, C-tin Poroineanu și realizat de Raffaelo Romanelli și Ion D. Berindey chiar înfățișează un bătrân care deplânge la catafalc o doamnă în vârstă. O spunem tocmai ca să mai corectăm dintre erorile care circulă pe internet.

“Era o lume deschisă spre nou. Avem informații că, la 1900, Titu Maiorescu dorea să-și conecteze reședința la instalația electrică situată pe Calea Victoriei și care alimenta Palatul Regal”

B365.ro: Cum era această lume care construia în mare viteză Micul Paris? Copia totul de marele Paris, asta știm, de la arhitectură la obiceiuri și limbă.

Oana Marinache: Era o lume deschisă la tot ce era nou, proprietarii acestor palate apelau la cele mai bune tehnologii și invenții ale timpului lor. O dovadă este casa lui Titu Maiorescu, care se află pe strada Artur Verona colț cu Nicolae Golescu. El cumpără la licitație în 1874 o casă mai veche și face mereu îmbunătățiri. De exemplu, în 1889-1890 apelează la arh. elvețian John E. Berthet pentru reparații de tencuială și mozaic.În 1893 solicita înlocuirea ardeziei cu tinichea plumbuită. Avem informații că la 1900 Titu Maiorescu dorea să-și conecteze reședința la instalația electrică situată pe Calea Victoriei și care alimenta Palatul Regal. Toate clădirile acestea somptuoase aveau saloane literare sau muzicale deschise, elitele se întâlneau pentru a face politică, organizau baluri, reuniuni mondene ale doamnelor, petreceri.

“Din păcate, strada G. Clemenceau apare astăzi ca o rană sângerândă prin clădirile abandonate sau lăsate să cadă”

Oana Marinache: Zona aflată mai sus de Episcopia Râmnicului era alocată Poștei de trăsuri sau Poștei românești; de la această stație, cu câteva construcții dar și cu un imens teren viran până în ulița Pitar Moș (Grădina Poștei la 1846), se va menține reperul și se va denumi și Ulița Poștei, apoi strada Poșta veche, azi Nicolae Golescu. Am alocat un loc deosebit de amplu și evoluției Livezii Văcăreștilor, cu Metohul Episcopiei Râmnicului. De la vechiul lăcaș de cult, ruinat la mijlocul secolului al XIX-lea, mai dăinuie astăzi doar numele străzii alăturate, a Episcopiei. Aici vor apărea două repere importante, Grădina Episcopiei și viitorul palat al Ateneului Român, clădit în două etape și transformat de mai multe ori. Să nu uităm că anul acesta, în februarie, s-au împlinit 125 de la inaugurarea clădirii emblematice pentru București. După ce am organizat vizite și tururi ghidate, am decis să sărbătorim acest monument și zona plină de monumente istorice printr-un nou număr al publicației culturale ArhiTur. Acest număr este publicat cu sprijinul BNP Paribas Cardif prin suportul acordat Asociației “Istoria Artei”, ca parte a angajamentului de a susține cultura românească.

“Mă bucur că imobilul Braikoff al arh. John E. Berthet este acum în proces de restaurare și sper să redevină un nou reper”

Oana Marinache: Din păcate, strada G. Clemenceau apare astăzi ca o rană sângerândă prin clădirile abandonate sau lăsate să cadă. Poate că cineva influent va reuși să înțeleagă potențialul acestor case vechi și să le cunoască povestea prin prisma cercetării noastre, astfel încât să își dorească să le salveze. Altfel vom rămâne cu nostalgia unor vremuri trecute, a unor arhitecți celebri care au contribuit la modernizarea capitalei dar ale căror lucrări au dispărut încetul cu încetul, chiar sub ochii noștri. Mă bucur că imobilul Braikoff al arh. John E. Berthet este acum în proces de restaurare și sper să redevină un nou reper.

Programul tururilor ghidate din noiembrie

În perioada următoare, pentru că toamna aceasta este atât de generoasă cu noi în privința temperaturilor, Oana Marinache ne invită la cât mai multe tururi ghidate:

• Sâmbătă, 4 noiembrie, ora 12 Tur ghidat Blvd. Aviatorilor
• Sâmbătă, 11 noiembrie, ora 12 Plimbare pe str. Thomas Masaryk fostă Sălcii 
• Duminică, 19 noiembrie, ora 12 Reședințe elegante în zona Batiștei
• Sâmbătă, 25 noiembrie, ora  12 Pe urmele Marthei Bibescu prin București (cu ocazia a 50 de ani de la moartea ei).

•