Bancherii de 17 ani, acum “in business” şi la Bucureşti

de:
25 mart. 2011
1 Afișari
Bancherii de 17 ani, acum “in business” şi la Bucureşti

Într-o ţară în care voluntariatul este exploatat la un nivel redus, ei reuşesc să îmbine viaţa de liceu, cu ale ei integrale, formule fizice şi chimice, cu activităţi filantropice. Programul prevede ca membrii echipei YouthBank să strângă fonduri prin diverse metode şi apoi, cu banii pe care i-au încasat, elevii finanţează proiectele altor liceeni. Micii bancheri susţin iniţial o sesiune de brainstorming pentru depistarea mai multor tipuri de activităţi generatoare de fonduri, iar apoi caută sponsori pentru creşterea sumelor disponibile pentru finanţare. Adolescenţii iau parte şi la training-uri, prin care sunt învăţaţi cum să susţină interviurile de recrutare şi cum să selecteze proiectele fezabile.

Până vineri 18 martie, cei care au vrut să se înscrie în cursa pentru o finanţare au aplicat cu proiectul lor prin intermediul formularului de pe site. În această perioadă  se desfăşoară procesul de selecţie a celor mai bune propuneri care se încadrează în limita de finanţare, cuprinsă între 2.000 de lei şi 3.000 de lei.

Dacă pentru unii adulţi o activitate care presupune realizarea unei campanii de strângere de fonduri sau găsirea unor sponsori pentru proiecte umanitare pare, fără doar şi poate, o corvoadă, adolescenţii înscrişi în programul YouthBank nu se dau în lături de la nimic, chiar dacă ştiu că singura lor motivaţie este obţinerea unei experienţe. Încă de la prima ediţie a programului, care a avut loc în anul şcolar 2009 – 2010, elevii de la liceele din Sectoarele 1 şi 2 au renunţat la inhibiţii şi şi-au propus să finanţeze proiecte cu impact în comunitate.

”Sunt interesante etapele pe care le parcurgem pentru a acorda finanţarea fiindcă puţini dintre noi au şansa să ţină un interviu, înainte de a termina măcar liceul şi, de asemenea, cred că e mai uşor şi pentru cei care aplică pentru că, văzând că discută cu persoane de aceeaşi vârstă, sunt mult mai deschişi, ne pot cere mai uşor ajutorul şi sunt mai sinceri”, spune Ana Roxana Popescu, în vârstă de 18 ani, elevă la Colegiul Naţional ”Sfântul Sava”.

Elevii sunt acum optimişti. ”E mult mai uşor şi să strângem sponsorizări pentru că avem ceva în spate. Anul trecut nu puteam să spunem decât cine suntem şi ce vrem să facem, dar acum putem spune şi ce am făcut. Sponsorii sunt şi ei acum mai deschişi pentru că le expunem fapte concrete”, explică Ana Roxana, care face parte de doi ani din echipa de selecţie a YouthBank din Bucureşti.

În urma campaniei de strângere de fonduri de anul trecut copiii au avut la dispoziţie suma de 7.500 de euro, dintre care 4.000 de euro au fost obţinuţi din sponsorizări, iar restul din concerte, piese de teatru şi din vânzarea de felicitări. Cu banii strânşi, liceenii au finanţat anul trecut 12 proiecte pentru comunitate.

Art in Action, unul dintre proiectele finanţate, a dus la realizarea unei sesiuni de workshop-uri de handmade şi pictură, ţinute de liceeni cu copii din clasele V-VII de la Școala ”Petre Ghelmez”. Produsele confecţionate, făcute din materiale reciclabile, au fost vândute apoi la Teatrul de Comedie, iar banii strânşi au fost donaţi şcolii pentru achiziţionarea unui centru de colectare a deşeurilor reciclabile.

Un alt proiect foarte gustat, la propriu, de către toţi participanţii, a fost Prăjiturim, care prevedea realizarea unor cursuri de gătit prăjituri. De Ziua Copilului, liceenii le-au oferit prăjiturile unor copii dintr-un centru de plasament.

”Eu am aplicat anul trecut cu un proiect, am fost sponsorizat şi a fost o experienţă foarte plăcută. Tocmai de aceea m-am hotărât să aplic ca membru de proiect. Mi-a plăcut YouthBank pentru că se ocupă cu ceva extraşcolar, pentru că e un program de voluntariat în care poţi să faci ceva pentru comunitate şi să-i ajuţi pe unii tineri să îşi pună în practică proiectele”, a spus Pavel Panfil, un elev în vârstă de 19 ani, de la Colegiul Naţional ”Tudor Vianu”.

Liceenii au aplicat şi cu proiecte sociale la programul de finanţare YouthBank. Ei au cumpărat jucării şi au amenajat terenul de joacă de la un centru de plasament, prin plantarea de spaţiu verde, amplasarea unui fileu de volei şi a unor coşuri de baschet. Tot de o mică bucurie au avut parte şi copiii de la un alt centru de plasament, care au fost vizitaţi de elevii de liceu.

Dacă “Spiru vrea Rock”, atunci rock să fie!

Probabil că aşa şi-au spus membrii YouthBank când au acceptat cererea de finanţare a proiectului “Spiru vrea Rock”, care prevedea achiziţionarea de instrumente muzicale pentru formaţia Colegiului Naţional ”Spiru Haret”. Elevii liceului au avut parte apoi de un concert de muzică rock.

Și ”Biblioteca mobilă” a fost apreciată de către beneficiari, cei de la Colegiul Naţional ”Sfântul Sava”. Pentru biblioteca mobilă s-au cumpărat cărţi, iar acestea au fost împărţite elevilor. Potrivit acestui proiect, cei care citesc o operă trebuie să o dea mai departe altui coleg şi primesc alta în schimb, iar programul continuă tot aşa. Transferul de cărţi prin biblioteca mobilă a prins atât de bine în acest liceu, încât mai are loc şi astăzi.

După patru ani de succes în Cluj-Napoca, iniţiatorii de la nivel local ai programului YouthBank au venit cu ideea extinderii lui şi în alte şase oraşe din România. La începutul anului şcolar 2009 – 2010 organizatorii le-au prezentat acest proiect pilot şi directorilor de la liceele din Sectoarele 1 şi 2 din Bucureşti.

Radu Cioată, în vârstă de 18 ani, elev la Sf. Sava, afirmă că acest program l-a atras pentru că funcţionează pe sistemul ”tineri pentru tineri” şi a vrut, atât el, cât şi ceilalţi membri ai echipei YouthBank, să infirme o idee preconcepută, potrivit căreia tinerii de astăzi nu fac mai nimic. ”Eu am aflat de acest program de la doamna profesoară de biologie şi am vrut să particip, mai ales că nu mai făcusem voluntariat până atunci şi mă gândeam că mi-ar prinde bine în viaţa mea de licean să fac şi puţin voluntariat”, a povestit Radu Cioată.

Pasiunea pentru gătit l-a adus în echipa YouthBank Bucureşti pe Matei Cătălin Moldoveanu, în vârstă de 17 ani, elev la Colegiul Naţional ”Tudor Vianu”. ”Eu am ajuns în YouthBank datorită lui Radu Cioată. Am văzut la sfârşitul anului un afiş despre un curs de făcut prăjituri şi, cum eram interesat de gătit, m-am hotărât să mă înscriu, iar acolo, printre organizatorii acestui proiect se afla şi Radu. Programul mi se pare foarte interesant pentru că nu am mai întâlnit până acum activităţi de voluntariat de acest gen, întrucât multe dintre cele existente sunt legate de curăţenie, iar foarte puţine se axează pe dezvoltarea omului în societate şi tocmai de aceea mi se pare un proiect special”, a explicat Matei.

Membrii echipei YouthBank atrag atenţia asupra unei chestiuni care ar putea să le dea de gândit ONG-urilor sau organizaţiilor de voluntariat care intenţionează să-i atragă şi să-i menţină în rândul lor pe tineri. Cei patru elevi înscrişi în programul YouthBank susţin că iniţiativele privind voluntariatul nu au un succes considerabil în România pentru că nu se axează pe activităţi destinate numai liceenilor şi nu au ca scop dezvoltarea tinerilor. Cu un astfel de minus, nu e de mirare că asociaţiile de voluntariat nu-i pot acapara pe tineri în proiectele lor. ”Noi căutăm să ne dezvoltăm ca tineri şi astfel să dezvoltăm comunitatea, să ne găsim un loc, să responsabilizăm această grupă de vârstă”, susţine Ana Roxana.

Tinerii din YouthBank din Bucureşti au organizat în luna ianuarie 2011 concertul de muzică clasică “Partituri pe Șevalet”, în cadrul căruia au cântat pro-bono Corul de Copii Radio şi Alexandru Tomescu, împreună cu tineri artişti.

Programul YouthBank a câştigat premiul I la secţiunea Cel mai bun proiect educaţional, distincţie acordată în cadrul Galei Premiilor în Educaţie, organizată de Fundaţia Dinu Patriciu.

Micii bancheri nu vor să lucreze în bănci

Deşi învaţă de la o vârstă fragedă cum să managerieze un proiect, cum să selecteze popunerile de finanţare fezabile, cum să susţină interviuri, să atragă sponsorizări, să dezvolte campanii de responsabilitate socială şi să organizeze evenimente în scopul atragerii de fonduri pentru a face mici schimbări în comunitate, micii „bancheri” cu care am discutat nu şi-au propus să urmeze o carieră în domeniul financiar-bancar. Pavel spune că îşi îndreaptă atenţia asupra medicinii sau a kinetoterapiei, Roxana nu s-a hotărât încă ce carieră să urmeze, însă nu se vede în postura de angajat al unei bănci, Radu ar vrea să devină cercetător în domeniul fizicii, iar Matei vrea să urmeze Politehnica. Cei patru elevi spun însă că dintre ceilalţi membri ai YouthBank sunt câţiva tineri care ar dori să devină bancheri în viitor.

YouthBank, programul care îi angrenează pe liceeni din Bucureşti, originar din ţara trifoiului

Ideea programului este originară din Irlanda de Nord, unde a fost implementat pentru prima dată în urmă cu 12 ani, ca un proiect pilot în care se propunea încurajarea implicării tinerilor în comunitate. În 2006, Asociaţia pentru Relaţii Comunitare a adus YouthBank în România pentru a testa deschiderea comunităţilor române la un mecanism similar.

”Potenţialul tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 21 de ani de a fi lideri în comunităţile locale în care trăiesc sau de a învăţa este în prezent foarte puţin exploatat. Accentul se pune pe educaţie şi pe pregătirea profesională a tinerilor, dar aceştia sunt insuficient văzuţi ca o resursă atât pentru propria dezvoltare, cât şi pentru dezvoltarea comunităţilor locale”, a explicat pentru B365 Adina Cristea, coordonatorul naţional al programului YouthBank.

Adina Cristea este de părere că elevii trebuie să aibă şi o fundaţie pentru dezvoltarea personală şi au nevoie să îşi formeze un spirit analitic, au nevoie de mai multă libertate de exprimare şi de implicare pentru a se simţi utili într-o societate care nu duce lipsă de acces la informaţie, ci caută, mai degrabă abilităţi şi aptitudini. Cristea mai spune că tinerii trebuie să caute să îşi dezvolte diverse abilităţi, precum cele de comunicare, negociere, lucru în echipă sau administrare de proiecte.

Liceenii din Sectoarele 1 şi 2 au la dispoziţie anul acesta suma de 27.500 de lei pentru a dezvolta proiecte educaţionale, cultural-artistice, sociale sau ecologice prin intermediul programului YouthBank Bucureşti, implementat la nivel naţional de Asociaţia pentru Relaţii Comunitare, în parteneriat cu BRD – Groupe Société Générale. Sponsorii locali ai proiectelor sunt NOKIA, KFC şi Blue Heron Foundation.

Cookies