Miau News cu Jessy de la PS6 🐈 Apar mai multe căsuțe comunitare pentru pisici în Sectorul 6 și azi e Marea Pisiceală la centrul Drumul Taberelor

24 mai 2026
4118 afișări
Miau News cu Jessy de la PS6 🐈 Apar mai multe căsuțe comunitare pentru pisici în Sectorul 6 și azi e Marea Pisiceală la centrul Drumul Taberelor
Miau News cu Jessy de la PS6 🐈 Apar mai multe căsuțe comunitare pentru pisici în Sectorul 6 și azi e Marea Pisiceală la centrul Drumul Taberelor | Sursa foto: Primăria Sectorului 6 - Facebook

Jessy, pisica de la primăria Sectorului 6, are un anunț foarte important pentru oricine are urechi. Felina îi cheamă pe bucureșteni la Marea Pisiceală de la centrul comercial Drumul Taberelor, unde surate de-ale ei vor defila în toată frumuseațea.

Vor fi mai multe căsuțe pentru pisici în S6

Jessy, pisica de la primăria Sectorului 6, a preluat ieri seară contul de Facebook și a ținut să dea vești. A avut trei la purtător.

Una dintre ele este că vor mai fi amenajate 20 de căsuțe pentru pisicile comunitare în Sectorul 6. Acestea vor fi montate până la finalul anului.

Am vorbit cu primarul Paul Moldovan și mi-a spus o veste bună pentru toate mustățile din Sectorul 6: avem deja 80 de căsuțe pentru pisicile comunitare, iar anul acesta vom ajunge la 100. 🏠🐱

În plus, administrația locală va organiza o campanie de sterilizare gratuită pentru pisicile fără stăpân.

Anunțul cel mai important

În același mesaj, Jessy a transmis o informație și mai de actualitate. Anume că astăzi, 24 mai, are loc evenimentul Marea Pisiceală.

Acesta se ține la Centrul Comercial Drumul Taberelor, etajul 1. Bucureștenii pot participa aici între orele 12:00 – 15:00.

Va fi o zi cu blănițe, mustăți, cozi elegante și priviri de tipul:

💬 „Eu nu cer nimic… doar casa ta, canapeaua ta și toată atenția ta.” 😹, ne-a spus Jessy.

Intrarea la acest eveniment este liberă pentru oricine. Iată ce este pregătit în programul de azi:

  • Expoziție de pisici exotice – peste 15 rase spectaculoase, de la impresionantul Maine Coon la delicata Singapura.
  • Show de prezentare și povești despre rase – un moment interactiv cu informații despre Scottish Fold, British Shorthair și multe altele.
  • Foto corner tematic – decor instagramabil pentru amintiri în familie (fără pisici reale).
  • Târg de adopții, organizat de Asociația TNR Capturare Sterilizare Eliberare.

Cei care vor să adopte trebuie să știe că toate pisicile de aici sunt testate, vaccinate, deparazitate și sterilizate, dacă vârsta le permite.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies