“Mi-e dor de tine, Ana!” Mesajul transmis de soțul femeii pe care a ucis-o o haită de câini în zona Lacul Morii din București

24 ian. 2023
1084 Afișari
“Mi-e dor de tine, Ana!” Mesajul transmis de soțul femeii pe care a ucis-o o haită de câini în zona Lacul Morii din București
“Mi-e dor de tine, Ana!” Mesajul transmis de soțul femeii pe care a ucis-o o haită de câini în zona Lacul Morii din București

În a patra zi de la tragedia de la Lacul Morii, acolo unde Ana Oros Daraban a fost sfâșiată și ucisă de o haită de câini fără stăpân, autoritățile vorbesc despre responsabilități, măsuri și anchete într-o poveste care, de fapt, este mult mai veche: acolo, numărul maidanezilor e uriaș. De-acolo, ASPA capturează constant 10% din câinii fără stăpân din tot Bucureștiul. De altfel, în exact același loc, Ana Oros a mai fost atacată de câini și acum un an; a ajuns la spital atunci.

Moartea Anei Oros este o tragedie care arată, încă o dată, cât de prost poate funcționa un sistem administrativ.

Soțul Anei Oros Daraban:”Mi-e dor de tine!”

În vreme ce instituțiile și aleșii plimbă vinovății printr-un labirint al responsabilităților, vine mesajul pe care îl transmite, pe o rețea de socializare, soțul Anei Oros, un mesaj citat de A3-CNN:

Mi-e dor de tine, Ana. Pășește în Lumina Lui! Ne vom întâlni acolo mai târziu și vom mai râde încă o dată cu toții.

Ana Oros Daraban a fost ucisă de câini sâmbătă, în timp ce alerga în zona Lacul Morii din București. Femeia supraviețuise unui atac similar, în același loc, în urmă cu un an. Avea 44 de ani, făcea parte dintr-un club sportiv din București,  era voluntar la mai multe asociații şi ONG-uri de mediu și era angajată ca expert în cadrul Direcției de Mediu a Primăriei Capitalei. 

Pericolul de la Lacul Morii

Câinii fără stăpân – sau cu stăpâni care îi lasă să alerge liberi pe maidane – sunt o problemă veche în zona Lacul Morii.

ASPA avertiza, în noiembrie anul trecut, că de aici capturează 10% din câinii fără stăpân din tot Bucureștiul și cerea Poliției Locale a Sectorului 6 controale intensive în zonă.

Avertismentul ASPA din 1 noiembrie 2022 era clar:

Dacă nu se vor lua măsuri urgente pentru verificarea și sancționarea celor care încalcă prevederile legale, vor fi în continuare câini în zona Lacul Morii, în ciuda eforturilor de capturare ale echipajelor ASPA, iar cetățenii vor continua să fie expuși la riscul de a fi mușcati.

Îți recomandăm să citești și:

 

 

 

Cookies