Cine este bucureşteanul care a folosit mişcări inspirate din Mortal Kombat, în trafic. FOTO şi VIDEO

de:
26 ian. 2015
11 afișări
Cine este bucureşteanul care a folosit mişcări inspirate din Mortal Kombat, în trafic. FOTO şi VIDEO

Şoferul surprins în timp ce încerca să-l provoace la bătaie pe un alt participant la trafic, folosind mişcări desprinse parcă din jocul Mortal Kombat, este instructor de arte marţiale şi cascador. Bărbatul spune că a fost filmat pe 21 octombrie 2014, în timpul unei altercaţii în trafic, în apropierea Pieţei Crângaşi. Imaginile video au fost difuzate luni de adevarul.ro.

Cristian Andrei Anghel a declarat, pentru B365.ro, că a fost ameninţat de trei bărbaţi de etnie romă în timp ce îi aştepta pe doi colegi. Potrivit acestuia, imaginile au fost surprinse în timp ce încerca să îi determine pe atacatori să coboare din maşină, după ce aceştia l-au ameninţat cu moartea.

„Au venit să mă taie, înarmaţi bineînţeles cu cuţite, nemulţumiţi fiind de felul în care am condus sau am staţionat. Când am coborât din maşină şi au văzut peste cine au dat au fugit ca nişte fetiţe cu tot cu cuţitele lor şi s-au închis în maşină. Am foarte mulţi martori care îmi pot confirma asta. În momentul în care mă ameninţau că mă vor tăia, aceşti romi tot repetau întruna că mă omoară şi că ei se întorc în puşcărie, deci, probabil, sunt foşti puşcăriaşi cu un cazier colorat. Eu îi invit în public să facem cunoştinţă dacă ei sunt aşa nevinovaţi şi curaţi. Nişte oameni nevinovaţi s-ar fi dus imediat la poliţie dacă ar fi avut dreptate cu vinovăţia mea, mai ales că scena s-a petrecut acum aproximatix 3-4 luni”, a scris Cristian Andrei Anghel pe pagina sa de Facebook.

Cristian Andrei Anghel, practicant al stilului de arte marţiale Ashihara, spune că, de fapt, nu îi stă în fire să fie violent, dar atunci s-a văzut nevoit să le răspundă celor care l-au ameninţat. „Eu am noroc că m-a lăsat Dumnezeu înalt şi mi-am dezvoltat abilităţile fizice, dar gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat cu un om normal în situaţia asta. Nu am reacţionat corect, dar nu suport când văd o nedreptate. Eu sunt instructor de arte marţiale şi campion în acest domeniu, sunt culturist şi cascador, am colaborat cu nume mari din lumea filmului, precum Jean Claude van Damme, Steven Seagal. Eu am un cod de onoare şi moralitate şi sunt cunoscut de foarte mulţi oameni. Lucrez şi ca bodyguard şi sunt cunoscut de cei din acest domeniu ca fiind cel mai pacifist bodyguard. Înainte de toate vorbesc cu oamenii, încerc să port un dialog, nu folosesc forţa decât în ultimă instanţă, când este neapărat necesară. Într-adevăr am mai avut nişte altercaţii cu nişte oameni care chinuiau sau loveau animalele, pentru că eu militez pentru drepturile animalelor. Eu nu mănânc carne, sunt vegetarian”, a declarat Cristian Andrei Anghel, pentru B365.ro.

Cookies