Metroul din Drumul Taberei se scumpeşte:Contractul, atribuit cu 3 zile înainte de surparea terenului

de:
22 dec. 2015
0 Afișari
Metroul din Drumul Taberei se scumpeşte:Contractul, atribuit cu 3 zile înainte de surparea terenului

METROU DRUMUL TABEREI. Metrorex a atribuit un contract în valoare de aproape 18 milioane lei, cu TVA inclus, echivalentul a circa 4 milioane de euro, pentru lucrări similare suplimentare la tronsonul Râul Doamnei – Eroilor 2 al Magistralei 5 – Drumul Taberei – Pantelimon, la care se fac acum lucrări.

Contractul, atribuit pe 8 decembrie, cu trei zile înainte de surparea carosabilului la staţia Eroilor 2, prevede realizarea unor lucrări de structură de bază din beton. Valoarea totală finala a contractului este de 14.510.121 lei fără TVA, respectiv aproape 18 milioane lei cu TVA inclus.

Contractul a fost atribuit prin negociere fără anunţ de participare asocierii firmelor MAX BOEGL ROMANIA S.R.L. – MAX BÖGL STIFTUNG &Co. KG. Justificarea alegerii procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare este următoarea: „Noi lucrări / servicii, constituind o repetare a lucrărilor / serviciilor existente şi solicitate în conformitate cu condiţiile stricte conforme cu cele stabilite în directivă”. Contractul s-a atribuit conform criteriului „preţul cel mai scăzut”, potrivit anunţului postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP).

METROU DRUMUL TABEREI. Reamintim că vineri, 11 decembrie, din cauza unei surpări în carosabil, la intersecţia Bd.Eroilor-Bd.Eroilor Sanitari, traficul rutier a fost deviat. Traficul rutier în zona Eroilor a fost ÎNCHIS pentru 30 de zile. Vezi AICI care sunt RUTELE OCOLITOARE.

Şi traseele a 9 linii RATB au fost DEVIATE, din cauza surpării carosabilului în zona Eroilor.

Min. Transporturilor:Terenul la Eroilor s-a surpat de la tasări sub carosabil cauzate de infiltraţii

Vezi aici: Cine va plăti daunele cauzate de surparea de la Eroilor, dacă vinovat e constructorul de la metrou

              Cum arată porţiunea de pe Bulevardul Eroilor unde s-a surpat carosabilul FOTO

              Şeful Metrorex: Terenul s-a surpat după ce apa a pătruns în staţia Eroilor 2, la avarierea unui puţ

Câţi bani a înghiţit metroul din Drumul Taberei până acum

Metroul din Drumul Taberei s-a scumpit din nou, după ce Metrorex a atribuit un nou contract, în valoare de peste 5,7 milioane de euro, pentru lucrări suplimentare la Magistrala 5. Până în prezent, valoarea totală a contractelor atribuite pentru construcţia Magistralei 5 de metrou se ridică la circa 2,6 miliarde de lei cu TVA inclus, echivalentul a circa 585 milioane euro.

Conform unui anunţ de atribuire postat de Metrorex în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), compania va plăti peste 20,58 milioane lei fără TVA, respectiv 25,5 milioane lei cu TVA inclus, pentru lucrări suplimentare la Magistrala 5.

VEZI AICI: Cum arată ACUM şi cum va arăta Eroilor 2,de pe M5,singura staţie de metrou luminată natural. FOTO

METROU DRUMUL TABEREI. Contractul pentru care Metrorex va plăti echivalentul a 5,73 milioane euro cu TVA inclus vizează „Lucrări suplimentare la contractul nr. 10/14.03.2011 « Magistrala 5 – Drumul Taberei – Pantelimon. Tronsonul 1. Drumul Taberei – Universitate. LOT L1.1 – Sectiunea Râul Doamnei – Haşdeu (Opera) – Structura de rezistenţă » – dimensionarea peretilor mulaţi ob. 20, 21, 22 (interstaţia Academia Militară – Eroilor 2, statia Eroilor 2, interstaţia Eroilor 2, PS Operă: statia de pompare) pentru structura de rezistenţă”.

Potrivit anunţului publicat de Metrorex în SEAP, cei 5,73 milioane de euro vor fi alocaţi pentru realizarea unor cantităţi suplimentare de lucrări pentru dimensionarea pereţilor mulaţi obiectele 20, 21, 22 (interstaţia Academia Militară – Eroilor 2, staţia Eroilor 2, interstaţia Eroilor 2, PS Opera: staţia de pompare) pentru structura de rezistenţă, conform cerinţelor precizate în caietul de sarcini.

VEZI ŞI: În ce stadiu sunt lucrările la staţiile de metrou de pe Magistrala 5. Care e cea mai avansată staţie

LUCRĂRI METROU DRUMUL TABEREI. Contractul a fost atribuit prin negociere fără anunţ de participare asocierii ASTALDI S.p.A. – FCC CONSTRUCCION SA – SC DELTA ANTEPRIZA DE CONSTRUCTII SI MONTAJ 93 SRL – SC AB CONSTRUCT SRL, consorţiul care efectuează lucrările la Magistrala 5 de metrou, pentru că „lucrările / produsele / serviciile suplimentare sunt comandate în condiţiile stricte stabilite în directivă”, conform motivării din anunţul publicat de Metrorex în SEAP. Mai multe detalii AICI.

VIDEO Cum se desfăşoară acum lucrările pe şantierul magistralei 5 de metrou,la Parcul Drumul Taberei

A doua etapă de construcţie a Magistralei 5 este realizată tot de Astaldi-FCC. Valoarea contractului semnat pe 8 iulie 2015 este de 793.388.105,79 lei (180.069.928,69 euro), iar durata de execuţie este de 16 luni. Finantarea pentru acest contract se va asigura din fonduri europene nerambursabile.

METROU DRUMUL TABEREI. Vezi aici: Cum vor fi amenajate la exterior staţiile de metrou de pe Magistrala 5. GALERIE FOTO

Cookies