Metrorex se laudă cu venituri mai mari, dar scumpeşte tarifele de călătorie cu metroul

de:
12 mart. 2015
0 Afișari
Metrorex se laudă cu venituri mai mari, dar scumpeşte tarifele de călătorie cu metroul

„Dezvoltarea, modernizarea şi eficientizarea transportului cu metroul este obiectivul principal al echipei manageriale Metrorex. În acest sens, semnificativ este faptul că pentru prima dată Metrorex a fost inclusă în rândul beneficiarilor Programului Operaţional Sectorial – „Transport” şi a obţinut finanţare din fonduri europene nerambursabile pentru proiectele de investiţii. Sunt aprobate până acum peste patru sute de milioane de euro, iar obiectivul propus este ca până la finele anului 2015 Metrorex să obţină de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro”, anunţă Metrorex în comunicatul citat.

Evoluţia indicatorilor economico-financiari

Comparând evoluţia indicatorilor economico-financiari din anul 2013 cu cei din 2014 constatăm următoarele aspecte:

– cifra de afaceri netă a Metrorex a crescut cu circa 7,89 % de la 526.099 mii lei în anul 2013, la 567,614 mii lei în anul 2014, urmare a creşterii veniturilor societăţii – având în vedere subvenţia pentru transportul de călători cu metroul, alocată Metrorex pe anul 2014, la nivelul fundamentat;

– veniturile totale au crescut cu circa 8,20 % ca urmare a creşterii altor venituri din exploatare cu circa 11,50 % şi a crescut valoarea subvenţiei pentru transportul de călători cu metroul cu circa 12,4 %;

– cheltuielile totale au scăzut cu circa 2,22 % întrucât s-au diminuat cheltuielile cu materiale, energie electrică, servicii executate de către terţi;

– rezultatul exerciţiului financiar pe anul 2014 este 0 şi aceasta se datorează aplicării măsurilor de diminuare a cheltuielilor pe anul 2014 corelată cu creşterea veniturilor;

– pierderile operaţionale (profit/pierdere – subvenţii) au scăzut cu circa 6 % ca urmare a rezultatelor pozitive menţionate;

– plăţile restante au scăzut cu cca 19,7 %, creanţele restante au scăzut cu circa 53 %, iar în anul 2014 societatea se încadrează în limitele aprobate prin bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat.

– cheltuielile pentru salubrizare au scăzut cu 67,45 %, astfel, în anul 2013 s-au plătit 11.880.695,50 lei cu TVA, în timp ce în anul 2014 s-au plătit doar 3.866.136,71 lei cu TVA;

– cheltuielile cu paza au scăzut cu circa 30 % după optimizarea costurilor care au fost prevăzute prin documentele de licitaţie, rezultând prin noul acord cadru, pentru aceeaşi cantitate de servicii o reducere a tarifului de la circa 11 lei/oră la 8 lei/oră, consecinţa fiind o economie estimată de circa 10.708.106,40 lei pe următorii 4 ani;

– cheltuielile cu dezinsecţia şi deratizarea au scăzut cu circa 38 % după optimizarea costurilor care au fost prevăzute prin documentele de licitaţie, rezultând prin noul contract, pentru aceeaşi cantitate de servicii o reducere a tarifului de la circa 0,2876 lei/m2 la 0,0195 lei/m2, consecinţa fiind o economie estimată de circa 14.928.011,04 lei pe următorii 4 ani.

În ciuda creşterii veniturilor totale şi a cifrei de afaceri, Metrorex a anunţat, miercuri, că va majora tarifele de călătorie cu metroul cu până la 33%. De asemenea, instituţia a decis să elimine abonamentele de 62 de călătorii, unele dintre cele mai utilizate cartele de metrou, motivând această decizie prin nemulţumirea călătorilor.

Prețul unei cartele cu două călătorii cu metroul va crește de la 4 lei la 5 lei. Cartela cu 10 călătorii se va scumpi de la 15 lei la 20 lei. Un abonament lunar nelimitat va deveni 70 lei, faţă de 60 lei, cât costă acum.

Preţul unui abonament săptămânal cu număr nelimitat de călătorii va ajunge 20 lei la 25 lei, iar cel al unui abonament de o zi va crește de la 6 lei la 8 lei.

„Pentru asigurarea serviciului public de transport călători cu metroul în contextul:

· necesităţii menţinerii gradului de confort şi a siguranţei circulaţiei pentru pasagerii transportaţi,

· menţinerii sau reducerii intervalului de circulaţie a trenurilor de metrou la orele de vârf,

· asigurării bunei funcţionări a dotărilor (lifturi, scări rulante etc.) pentru persoane cu mobilitate redusă

şi având în vedere că:

· ajustarea tarifelor de călătorie cu metroul a stat la baza construcţiei echilibrate a bugetului de venituri şi cheltuieli al S.C. Metrorex S.A. pe anul 2015,

· la nivelul anului 2015 raportul dintre subvenţia necesară pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere şi reparaţii la instalaţiile din metrou şi la materialul rulant şi subvenţia alocată este de circa 112 % primele 2 luni şi de circa 114% în perioada martie -decembrie 2015,

· indicii de creştere ai preţurilor unor componente cu pondere semnificativă în cheltuielile de funcţionare ale societăţii în perioada analizată de la ultima ajustare a tarifelor la metrou, august 2012 şi până în noiembrie 2014, au fost:

– pentru combustibili 102,25 %

– pentru apă şi canal 121,69 %

– pentru energie termică 101,69 %

· creşterea preţului la energia electrică consumată pentru funcţionarea în condiţii de siguranţă a metroului este de peste 5 % în anul 2015 faţă de anul 2014, respectiv preţul actual unitar la energia electrică este de circa 307 lei / MWh faţă de 290 lei / MWh plătit de societate în anul 2014 (metroul fiind cel mai mare consumator industrial de energie electrică din Bucureşti),

· în ultimii ani subvenţia alocată societăţii Metrorex de la bugetul de stat pentru transportul de călători cu metroul a scăzut de la circa 56,85% în anul 2012 la circa 47,99 % în anul 2015 din totalul cheltuielilor de funcţionare a metroului, fapt ce arată că societatea Metrorex se înscrie în tendinţa de diminuare a efortului statului în ce priveşte funcţionarea companiilor care, potrivit legii primesc subvenţii de la bugetul de stat sub limita de 50 %, în contextul eficientizării activităţii companiilor subvenţionate”, a mai anunţat Metrorex, miercuri.

Activitatea de investiţii, în creştere de la un la altul

Activitatea de investiţii a Metrorex reprezintă motorul dezvoltării societăţii şi implicit a reţelei de transport cu metroul. La ora actuală, metroul reprezintă cel mai performant, ecologic şi eficient mijloc de transport, care asigură cetăţenilor capitalei siguranţă pe toată durata călătoriei, mobilitate, rapiditate şi confort.

În ultimii 3 ani bugetul de investiţii al SC METROREX a crescut an de an astfel:

– 2012 – 571.737 mii lei;

– 2013 – 835.127 mii lei;

– 2014 – 1.148.417 mii lei;

– 2015 – 1.741.780 mii lei, din care: 1.721.134 mii lei din FEN(fond extern nerambursabil).

Din datele prezentate, se observă o creştere semnificativă a fondurilor alocate bugetului de investiţii, care a crescut în anul 2014 cu mai mult de 2 ori faţă de bugetul anului 2012, iar bugetul de investiţii al anului 2015 cu mai mult de 3 ori faţă de bugetul de investiţii al anului 2012.

În ce priveşte structura bugetului de investiţii, un aspect relevant îl reprezintă creşterea accentuată a nivelului de absorbţie a fondurilor externe nerambursabile din cadrul programului POS-T.

Astfel, faţă de bugetul de investiţii al anului 2012, care a fost reprezentat integral din fonduri alocate de la bugetul de stat şi credite externe rambursabile, în anul 2013 bugetul atras din fonduri externe nerambursabile a fost de peste 31%, iar în anul 2014 procentul fondurilor externe nerambursabile în structura bugetului de investiţii a crescut la 85% şi în anul 2015 la aproximativ 99%. Din toate aceste date, rezultă în mod clar intensificarea activităţii de investiţii pe proiectele aprobate, având ca efect realizări investiţionale care depăşesc realizările înregistrate în ultimii 10 ani, dinaintea anului 2012.

Bugetul de investiţii alocat în perioada 2013-2014 se încadrează în strategia de dezvoltare a reţelei de metrou până în anul 2030 şi a fost destinat efectuării de lucrări de investiţii pentru realizarea unor proiecte aprobate de Guvernul României şi care, în acest moment, se află în diferite stadii de după cum urmează:

Magistrala 5. Drumul Taberei – Pantelimon: Acest proiect, care va realiza legătura între vestul oraşului şi zona de est, prin centrul oraşului, respectiv de la Cartierul Drumul Taberei la Cartierul Pantelimon, are o lungime de 16,2 km, 22 de staţii şi două depouri, şi oferă o capacitate maximă de transport de 50.000 călători/oră/sens. Pentru punerea în funcţiune a acestei magistrale vor fi achiziţionate între 43 şi 51 trenuri noi de metrou. Se preconizează realizarea în 3 etape a proiectului, pe următoarele 3 secţiuni:

-secţiunea Râul Doamnei – Eroilor (PS Operă), inclusiv staţia şi depoul Valea Ialomiţei, cu termen de punere în funcţiune în anul 2016;

-secţiunea Piaţa Iancului (Traian) – Pantelimon, cu termen de punere în funcţiune în anul 2018;

-secţiunea Eroilor – Universitate – Piaţa Iancului (Traian, cu termen de punere în funcţiune în anul 2020.

Secţiunea Râul Doamnei – Eroilor, inclusiv staţia, depoul şi galeria de legătură Valea Ialomiţei se află într-un stadiu avansat de execuţie şi urmează să fie pus în funcţiune la sfârşitul anului 2016.

Magistrala 4. Secţiunea Parc Bazilescu – Lac Străuleşti. Realizarea acestei investiţii face posibilă extinderea tronsonului II al Magistralei 4, aflat în funcţiune de la Gara de Nord la Parc Bazilesu, cu încă două staţii, respectiv Staţia Laminorului şi Staţia Lac Străuleşti. Pe lângă aceste două staţii, proiectul mai prevede execuţia unui depou pentru realizarea mentenanţei cât şi a unui Park&Ride, cu rolul de a înlătura aglomeraţia din traficul rutier prin asigurarea locurilor de parcare pentru locuitorii din zona periurbană de nord a capitalei. În acest mod Metrorex crează condiţii de relaxare a traficului auto în interiorul oraşului şi implicit reducerea nivelului de poluare a oraşului.Termenul de realizare a investiţiei este primul semestrul al anului 2016. În acest moment, lucrările se află într-un stadiu de execuţie de aproximativ 35%, lungimea obiectivului fiind de 2,2 km, şi include două staţii şi un depou. Estimăm că în cursul anului 2015, în funcţie de obţinerea surselor de finanţare, vor începe şi lucrările de execuţie a Park&Ride.

Tronsonul Gara de Nord – Gara Progresu. Pentru realizarea liniei 4 de metrou, este în pregătire documentaţia tehnică şi caietul de sarcini pentru licitaţia privind elaborarea Studiului de prefezabilitate şi fezabilitate. Acţiunea privind elaborarea studiilor de prefezabilitate şi fezabilitate a fost propusă şi aprobată pe lista obiectivelor care urmează să fie finanţate în cadrul programului de cooperare elveţiano – român printr-un grant acordat de statul elveţian. De asemenea, a fost aprobată propunerea finală de proiect de finanţare în baza Acordului Cadru semnat între Guvernul României şi Consiliul Federal Elveţian, pentru „Studiu de prefezabilitate (SPF) şi studiu de fezabilitate (SF) pentru construcţia Liniei 4 de metrou: „Tronsonul Gara de Nord – Gara Progresu”.

Linia 6 – Legătura reţelei de metrou cu aeroportul Henri Coandă Otopeni. Asigură legătura reţelei de metrou cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă – Otopeni. Linia de metrou va fi utilă pentru zone de mare interes public : expoziţionale, de bussiness, de agrement, supermarketuri şi zone rezidenţiale şi va forma un coridor între centrul Bucureştiului şi aeroporturile care asigură legătura cu oraşul. Prin executarea acestei linii, metroul realizează o legătură rapidă cu două moduri de transport vitale ale economiei – calea ferată şi transport aerian. Prin extinderea liniei 4 de la Gara de Nord la Gara Progresu, se va realiza cea mai mare şi importantă linie de metrou pe diametrala Nord – Sud a oraşului care va lega Aeroporturile Internaţionale Bucureşti Otopeni şi Bucureşti Băneasa cu gările de cale ferată Băneasa, Basarab, Gara de Nord şi Gara Progresu şi implicit interconectarea cu transportul public de suprafaţă. Magistrala 6 va avea o lungime totală de 16 km, 19 staţii şi 1 depou pentru asigurarea mentenanţei, iar pentru punerea în funcţiune este prevăzută achiziţia a 21 trenuri noi de metrou. De asemenea, viitoarea Magistrală 6 va facilita accesul la reţeaua de metrou a locuitorilor din oraşul Otopeni şi zona periurbană de nord a capitalei contribuind în mod decisiv la:

– eliminarea din circulaţia urbană a automobilelor alimentate cu combustibili convenţionali;

– transferul a 50% dintre călătorii care utilizează transportul de suprafaţă către transportul cu metroul, inclusiv a cetăţenilor care utilizau taximetre pentru legătura cu aeroportul.

La această dată Metrorex face demersuri pentru obţinerea de fonduri externe nerambursabile pentru acoperirea diferenţei de finanţat necesară executării lucrărilor şi respectării termenului de punere în funcţiune – 2020.

Modernizarea reţelei de metrou existentă

Instalaţii de Control Acces. Proiectul are scopul de a înlocui sistemul de acces al călătorilor în staţiile de metrou, precum şi sistemul de taxare aferent accesului prin sisteme moderne contact less. Noul sistem va conduce la reducerea cheltuielilor cu întreţinerea sistemelor actuale care sunt învechite şi pentru care nu mai există piese de schimb. Noul sistem va asigura fluidizarea circulaţiei călătorilor la porţile de acces şi va reprezenta un avantaj mai ales în perioadele aglomerate ale zilei. Lucrările se vor executa în 41 staţii de metrou şi se estimează că vor fi încheiate la sfârşitul anului 2015.

Instalaţii de ventilaţie. Proiectul prevede înlocuirea actualelor sisteme de ventilaţie a căror capacitate nu mai satisface cerinţele de asigurare a unui climat corespunzător în staţii, vestibule şi spaţiile tehnice destinate lucrătorilor de la metrou. De asemenea, înlocuirea sistemelor cu o vechime de peste 30 ani este necesară datorită cheltuielilor mari cu asigurarea mentenanţei şi a pieselor de schimb care nu se mai fabrică. Lucrările se vor desfăşura pe tronsonul 1 între staţiile Petrache Poenaru şi Timpuri Noi, respectiv şase staţii şi cinci interstaţii.

Facilităţi pentru accesul persoanelor cu handicap în reţeaua de metrou existentă (lifturi şi escalatoare)

În vederea asigurării accesului la reţeaua de metrou existentă, Metrorex a găsit soluţii tehnice şi a executat lucrări de montare a 95 lifturi în 42 staţii, precum şi a 138 escalatoare în 40 staţii. Precizăm că la momentul proiectării şi execuţiei lucrărilor la reţeaua de metrou aflată în funcţiune nu au fost prevăzute lifturi, montarea ulterioară a acestora făcându-se prin modificarea proiectelor iniţiale şi executarea lucrărilor corespunzătoare, fără a afecta structura de rezistenţă sau fluxul călătorilor pe traseul accesului la trenurile de metrou.

De asemenea, precizăm că montarea de lifturi şi escalatoare suplimentare s-a făcut în toate staţiile în care structura de rezistenţă şi arhitectura vestibulară au permis modificarea proiectelor iniţiale, specialiştii noştri având în vedere orice oportunitate viitoare de construcţii ulterioare sau modernizări, pentru a completa necesarul de lifturi şi escalatoare la reţeaua existentă de metrou.

Achiziţia de material rulant

În cadrul strategiei de dezvoltare şi modernizare a transportului de călători cu metroul în Bucureşti se include şi politica de asigurare cu material rulant necesar exploatării pentru înlocuirea parcului de material rulant de tip IVA şi dotarea noilor magistrale cu trenuri.

În acest sens, s-au avut în vedere următoarele criterii:

-creşterea atractivităţii metroului prin îmbunătăţirea condiţiilor de confort pentru călători şi a creşterii siguranţei în exploatare, prin achiziţionarea de material rulant de generaţie nouă şi înlocuirea celui existent, cu durata de viaţă depăşită;

-reducerea intervalelor de circulaţie între trenuri, pe măsura creşterii cererii de transport, prin achiziţionarea de material rulant suplimentar;

-reducerea ponderii cheltuielilor de exploatare, optimizarea consumului de energie, şi a cheltuielilor de exploatare prin achiziţionarea de material rulant de generaţie nouă, cu parametri tehnici şi energetici şi de consum superiori, mai fiabil pentru înlocuirea celui existent, cu durată de viaţă depăşită.

Asigurarea de material rulant pentru liniile noi sau pentru extinderea celor existente la nivelul necesităţilor în scopul acoperirii cererii de transport în condiţii de siguranţă ;

Se are în vedere achiziţia a 37 trenuri de metrou a câte 6 vagoane fiecare necesare pentru înlocuirea parcului de material rulant în exploatare pe magistrala 1-3 (16 trenuri deja în funcţie pe Magistrala 2 + 8 în procedură de achiziţie) şi asigurarea capacităţii de transport călători pentru Secţiunea 1 Râul Doamnei –Eroilor din cadrul Magistralei prin demararea procedurilor de achiziţie a 13 trenuri.

Adoptarea tuturor acestor măsuri de către echipa managerială Metrorex, completate de cotroalele periodice efectuate, au condus la rezultatele prezentate.

Pe viitor, Metrorex se va concentra pe realizarea noilor proiecte de investiţii, pe optimizarea continuă a costurilor şi pe creşterea performanţei salariaţilor, pentru a oferi călătorilor un transport sigur, civilizat si confortabil.

Cookies