ÎN BUCUREȘTI

Metrorex pregătește reamenajarea stațiilor de metrou. Unde poate fi văzută expoziția

Metrorex și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din Capitală au expus primele schițe și proiecte privind modernizarea stațiilor de metrou bucureștene. Acțiunea vine după ce în luna aprilie a fost încheiat un parteneriat între cele două pentru a oferi o nouă imagine metroului bucureștean.

Ca o primă parte a colaborării între Metrorex și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, studenții de la Facultatea Arhitectură de Interior au avut ca temă schimbarea imaginii stației de metrou Universitate, iar rezultatele acestora au fost într-adevăr interesante.

„Asa cum informam in luna aprilie a acestui an, Metrorex si Universitatea de Arhitectura si Urbanism “Ion Mincu” au incheiat un parteneriat pentru o noua imagine a metroului bucurestean. Astfel, ca un prim pas, studenti ai Faculatatii Arhitectura de Interior au abordat statia de metrou Universitate, pentru care au propus cateva concepte fascinante.”, au transmis cei de la Metrorex în comunicatul de presă.

Unde sunt expuse schițele și proiectele făcute de studenți pentru Metrorex

Potrivit comunicatului de presă remis de Metrorex, prima etapă a colaborării s-a încheiat prin intermediul unei expoziții unde studenții din anul 2 de la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” și-au prezentat schițele, în timp ce studenții din anul 4 și-au expus o selecție de proiecte de idei.

Vernisajul a avut loc pe data de 30 iunie, însă expoziția rămâne deschisă publicului pentru încă două săptămâni în holul principal al Universității de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, aflată pe strada Academiei, numărul 18-20, de luni până duminică, în intervalul orar 08:00-20:00.

Studenții de la Arhitectură vor avea misiunea de a reda stațiilor de metrou un suflu nou

În urma întâlnirii din luna aprilie dintre directorul general al Metrorex, domnul Ștefan Paraschiv, rectorul Universității de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu” București, domnul prof. univ. dr. arh. Marian Moiceanu și domnul președinte al Senatului, prof. dr. arh. Cristian Drughean, aceștia au decis să se realizeze un parteneriat care să ofere studenților ocazia de a amenaja stațiile de metrou din București, mai ales stațiile în care au fost demolate spațiile comerciale amplasate ilegal pe domeniul public.

Potrivit comunicatului Metrorex, studenții vor contribui la eforturile de a reda stațiilor de metrou un suflu nou și vor ajuta la amenajarea transportului modern de călători.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button