ARHIVA B365

Metrorex: Lucrări de MODERNIZARE pe Magistrala 2, staţia Pipera, între 31 august și 2 septembrie

Metrorex informează că, pentru îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie a trenurilor, în perioada 31 august – 3 septembrie, se vor face lucrări de modernizare şi înlocuire a aparatelor de cale (macaze). Personalul specializat Metrorex va lucra non-stop pentru a reduce la minimum disconfortul călătorilor, se arată într-un comunicat transmis, joi, de Metrorex.

În perioada lucrărilor de modernizare, circulaţia trenurilor va fi reorganizată.

Astfel, vineri, 31 august, călătorii care vor circula pe Magistrala 2 (Berceni – Pipera şi retur) vor coborî în staţia Aurel Vlaicu şi, de pe acelaşi peron, vor lua un alt tren de la aceeaşi linie sau de la linia vecină, pentru continuarea călătoriei. La orele cu vârf de trafic, intervalul de circulaţie între trenuri pe tronsoanele Berceni – Aurel Vlaicu – Berceni va fi de 5-6 minute, respectiv 8-9 minute în restul zilei. Pe tronsoanele Aurel Vlaicu – Pipera – Aurel Vlaicu, intervalul de succedare a trenurilor este de 10 minute, la orele cu vârf de trafic, şi de 16 minute în restul zilei.

Conform sursei citate, sâmbătă, 1 septembrie, şi duminică, 2 septembrie, călătorii care vor circula pe Magistrala 2 (Berceni – Pipera şi retur) vor coborî în staţia Aviatorilor şi vor lua un alt tren de la aceeaşi linie, pentru continuarea călătoriei. Pe tronsoanele Berceni – Aviatorilor – Berceni intervalul de succedare a trenurilor va fi de 8 minute. Pe tronsonul Aviatorilor – Pipera – Aviatorilor, intervalul de succedare a trenurilor va fi de 16 minute.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button