Metrorex introduce un nou tip de cartelă. Cât vor costa călătoriile cu metroul de la 1 august

13 iul. 2021
322 afișări
Metrorex introduce un nou tip de cartelă. Cât vor costa călătoriile cu metroul de la 1 august
Sursa foto: Facebook Metrorex

Metrorex va mări de la 1 august tarifele călătoriilor și a cartelelor aflate în oferta comercială. Potrivit comunicatului de presă transmis marți de compania de transport subteran, tot de la aceeași dată va fi introdus un nou tip de cartelă, pentru a se preta cererii bucureștenilor.

Metrorex anunță schimbări în grila de prețuri a călătoriilor cu metroul. Prin urmare, începând cu 1 august, bucureștenii vor plăti mai mult pentru transportul în comun din subteran. De asemenea, Metrorex a anunțat introducerea unei cartele noi de călătorie, dar și a unui nou tip de abonament.

Cât vor costa călătoriile cu Metrorex de la 1 august

Potrivit comunicatului companiei Metrorex transmis în cursul zilei de Marți, prețul unei singure călătorii va ajunge la 3 lei, în timp ce două călătorii vor costa 6 lei. Este introdusă în oferta comercială a companiei cartela săptămânală, în valoare de 30 de lei, dar și abonamentul de șase luni, care va costa nu mai puțin de 400 de lei.

Între timp, prețul pentru cartela de zece călătorii va fi de 25 de lei, pentru un abonament de 24 de ore – 8 lei, pentru 72 de ore – 20 de lei, pentru cel lunar prețul se va majora și va ajunge la 80 de lei, în timp ce abonamentul anual, de 12 luni, va costa 700 de lei, potrivit Agerpres.

Cartelele de metrou achiziționate până la data de 31 iulie 2021 inclusiv vor putea fi utilizate fără probleme până la terminarea călătoriilor sau până la expirarea duratei de valabilitate.

Tot de la 1 august începe parteneriatul Metrorex / STB

De la 1 august cele două companii de transport în comun, Metrorex și STB, vor demara un parteneriat în scopul fluidizării și ușurării transportului în comun, după modelul transportului în comun din marile orașe europene.

Astfel, Metrorex introduce titlurile de călătorie unice Metrorex / STB, la următoarele tarife: 1 călătorie va costa 5 lei, două călătorii vor costa 10 lei, zece călătorii vor costa 50 de lei, abonamentul de 24 ore va costa 14 lei, cel de 72 ore va costa 35 de lei, abonamentul de şapte zile (săptămânal) va costa 50 de lei, abonamentul lunar va costa 140 de lei, cel pe şase luni 700 de lei, iar cel de 12 luni va fi, firește, cel mai scump – 1.200 de lei.

Oficialii Metrorex au precizat că introducerea acestui parteneriat și majorarea tarifurilor se va reflecta în investiții și proiecte menite să îmbunătățească transportul în subteran din București.

„Publicul călător se poate deplasa pe toată reţeaua metroului din Bucureşti, respectiv pe toate cele 5 magistrale de metrou, 63 de staţii şi 77 km cale dublă, prin achitarea taxei de călătorie o singură dată, transferul de pe o linie pe alta, indiferent de titlul de călătorie utilizat, făcându-se fără taxe suplimentare şi fără limitare în timp a călătorie”, au mai declarat reprezentanții Metrorex

Cookies