Metrorex anunță că 16 stații de metrou din București sunt accesibile pentru nevăzători. „Au fost montate elementele din oțel cu suprafață texturată și antiderapantă”

11 ian. 2023
2581 Afișari
Metrorex anunță că 16 stații de metrou din București sunt accesibile pentru nevăzători. „Au fost montate elementele din oțel cu suprafață texturată și antiderapantă”
Metrorex anunță că 16 stații de metrou din București sunt accesibile pentru nevăzători. „Au fost montate elementele din oțel cu suprafață texturată și antiderapantă” | Sursă foto: Facebook-Metrorex

Metrorex a anunțat, printr-o postare făcută pe pagina de Facebook care este stadiul lucrărilor de accesibilizare pentru nevăzători a stațiilor de metrou din București.

16 stații de metrou din București, accesibile pentru nevăzători

La începutul anului 2022, Metrorex anunța că a creat proiectul „Accesibilizarea stațiilor de metrou în funcție pentru persoanele cu deficiențe de vedere”. Aceasta avea scopul de a face mersul cu metroul mai ușor și mai sigur pentru persoanele nevăzătoare.

Acum, la început de 2023, compania a anunțat care este stadiul proiectului. Metrorex a informat că au fost montate elementele de oțel inoxidabil cu suprafață texturată, antiderapantă, anticorozivă, rezistente la trafic intens și umiditate.

Acestea se află în 16 stații de metrou din București. Iată lista acestora:

Magistrala 1

  • Piața Victoriei 2,
  • Gara de Nord 1,
  • Basarab 1,
  • Piața Iancului,
  • Obor.

Magistrala 4

  • Gara de Nord 2,
  • Basarab 2,
  • Grivița
  • 1 Mai.

Magistrala 3

  • Preciziei,
  • Păcii,
  • Gorjului,
  • Nicolae Grigorescu,
  • 1 Decembrie 1918,
  • Nicolae Teclu
  • Anghel Saligny.

Lucrările vor fi continuate și în perioada următoare

Metrorex a transmis și că aceste lucrări vor fi continuate și în perioada următoare. Astfel că, începând de săptămâna viitoare lucrările de accesibilizare vor fi demarate în următoarele stații de metrou:

  • Titan, Costin Georgian, Republica, Pantelimon, Lujerului, Politehnica, Eroilor, Dristor, Mihai Bravu și Timpuri Noi.

Prin implementarea acestor rute ghidate destinate persoanelor ce au deficiențe de vedere se dorește creșterea vitezei pietonala de deplasare și crearea unor condiții propice pentru publicul-țintă.

Persoanele nevăzătoare urmează să fie ghidare în zona căilor de acces, a pasajelor, vestibulelor, podestelor, scărilor fixe și a peroanelor.

Pe lângă aceste rute ghidate, Metrorex anunța în anul 2022 că vor fi montate și panouri informative scrise în alfabetul Braille. Astfel că, nevăzătorii vor avea la dispoziție informații necesare despre stația în care se află. Hărțile liniilor de metrou vor fi și ele scrise în acest alfabet.

Valoarea totală a investiției făcute pentru acest proiect este de 24.128.276 de lei, ceea ce înseamnă aproximativ 4,9 milioane de euro.

Cookies