Metrorex a finalizat prima rundă de negocieri cu sindicatul. Nimeni nu va fi dat afară! Ce se întâmplă cu cercetarea disciplinară

30 mart. 2021
96 Afișari
Metrorex a finalizat prima rundă de negocieri cu sindicatul. Nimeni nu va fi dat afară! Ce se întâmplă cu cercetarea disciplinară

Metrorex a transmis, marţi seară, că s-a fnalizat prima rundă de discuţii dintre conducerea companiei şi reprezentanţii sindicatului. În cadrul discuţiilor directorul general al Metrorex, Ştefan Paraschiv, a explicat că nu vor exista disponibilizări, iar cercetarea celor care au participat la protestul de vineri este suspendată.

Conducerea companei anunţă, însă, că problemele financiare ale Metrorex trebuie rezolvate, iar cercetarea penală şi recuperarea pierderilor de la cei cre au blocat metroul continuă.

Anunțul Metrorex

”Discuţiile cu sindicatul USLM s-au finalizat marţi, 30 martie, cu aceleaşi concluzii precum cele stipulate în procesul verbal de vineri, ziua acţiunii ilegale, care a dus la blocarea metroului. În cadrul discuţiilor, directorul general al Metrorex, Ştefan Paraschiv, a reiterat că, la acest moment nu se vor opera disponibilizări. Situaţia economică a companiei va fi pe agenda unei discuţii viitoare, însă ea rămâne neschimbată. Metrorex trebuie să îşi asaneze problemele financiare”, a transmis, marţi seară, Metorx, într-un comunicat de presă.

Potrivit documentului, ”matematica nu este subiect de negociere, iar dezechilibrele dintre venituri şi cheltuieli trebuie aduse în parametrii bugetari stabiliţi prin lege”.

Legea nu este subiect de negociere

”De asemenea, legea nu este subiect de negociere. Pe perioada discuţiilor cu sindicatul, acţiunea disciplinară internă la adresa participanţilor la acţiunea ilegală de blocare a metroului este suspendată, conform procesului verbal semnat la Prefectura Bucureşti. Acesta stipulează că perioada de discuţii are termen data de 05 aprilie. Celelalte acţiuni de natură penală şi cele menite să recupereze prejudiciul cauzat companiei înaintează firesc”, a mai transmis compania.

Metrourile nu au funcţionat, vineri, după ce câteva sute de angajaţi au protestat coborând pe căile de rulare.

Metorex a anunţat că pierderile cauzate de acţiunea de protest considerată ilegală depăşesc 2,8 milioane de lei, ar compania va face toate demersurile legale pentru recuperarea prejudiciului.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a depus o plângere la DNA, iar Metrorex la DIICOT, fiind deschise anchete.

Cookies