Metoda „loverboy” în București și împrejurimi. Mai multe tinere, printre care și o minoră, obligate să se prostitueze

26 mai 2023
662 afișări
Metoda „loverboy” în București și împrejurimi. Mai multe tinere, printre care și o minoră, obligate să se prostitueze
Metoda „loverboy” în București și împrejurimi. Mai multe tinere, printre care și o minoră, obligate să se prostitueze. Imagine simbol: Unsplash

Mai multe fete din București, Ilfov și Călărași au fost păcălite și obligate să se prostitueze. Printre tinere, se afla și o minoră.

Procurorii DIICOT au făcut mai multe percheziții

Procurorii DIICOT au efectuat mai multe percheziții în București, Ilfov și Călărași, într-un dosar care vizează consituirea unui grup infracțional organizat și trafic de persoane, printre care și minori, potrivit Antena 3 CNN.

În perioada 2012 – 2020, membrii grupului au recrutat 8 tinere prin metoda „loverboy”, după care le-au obligat să se prostitueze. Printre tinerele păcălite de membrii grupului se afla și o minoră.

Potrivit vice.com, metoda loverboy e una dintre practicile folosite pentru a atrage fete în rețele de trafic de persoane. Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane spune că ăsta e modul prin care traficanții de persoane se folosesc de atașamentul emoțional al unei femei pentru a o exploata.

De asemenea, tot în perioada 2012 – 2022, unul dintre membrii grupului infracțional a recrutat o persoană pe care a obligat-o să se prostitueze pe teritoriul Olandei, dar și pe teritoriul României.

În plus, mai multe persoane i-au sprijinit pe membrii grupului în acțiunile lor. Rudele sau apropiații acestora îi încurajau să câștige bani de pe urma persoanelor traficate. Și asta au și făcut.

Mai exact, aceștia au câștigat suma de 700.000 euro.

Conform românia.europaliberă.org, în jur de 30 de persoane din România, majoritatea femei, sunt înregistrate lunar de autoritățile române ca victime ale unui caz de trafic de persoane. Ele se alătură unui număr necunoscut de victime despre care instituțiile publice sau ONG-urile nu au habar și care sunt abuzate în țară sau în străinătate.

Te-ar putea interesa și:

Cookies