SMART CITY

Metoda interdisciplinară de predare va fi introdusă şi la clasa a II-a, începând din septembrie

Potrivit ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, elaborarea manualelor pentru toate ciclurile de învăţământ ar putea dura patru-cinci ani. Tot în contextul schimbărilor din învăţământ, Remus Pricopie a subliniat că un prim obiectiv a fost acela de a pune pe picioare un mecanism clar, coerent, transparent, iar mai departe „este treaba specialiştilor”, scrie romanitav.net.

„Mecanismul în sine se construieşte în aproximativ un an, iar derularea lui corespunde ciclurilor de studii. Procesul a început deja. Toamna aceasta vom avea manuale noi, inclusiv în format digital, la clasele I şi a II-a. Vom continua cu programe şi manuale noi pentru celelalte clase. Spre exemplu, noile programe de istorie, la care se lucrează, vor permite elevilor să înţeleagă mai bine conceptul european de «unitate în diversitate», prin analizarea ideilor şi momentelor ce au stat la baza formării identităţii naţionale româneşti, dar şi prin înţelegerea rolului nostru în Europa şi în lume. După cum aţi văzut, încă din clasa pregătitoare şi apoi clasa I şi a II-a, disciplina Limba şi literatura română se intitulează «Comunicare în limba română», iar Matematica – «Matematică şi explorarea mediului», care arată exact modalitatea de predare interdisciplinară. Din anul şcolar 2015-2016, vom avea programe şi pentru clasele a III-a şi a IV-a”, a precizat Pricopie.

„Faptul că din această toamnă elevii claselor I şi a II-a vor avea manuale noi, inclusiv în format digital, marchează o nouă pagină în istoria educaţiei româneşti. Acesta este un moment important în evoluţia şcolii şi în dezvoltarea societăţii româneşti.

Introducerea manualelor digitale este un pas necesar spre modernitate, o adaptare a sistemului de învăţământ la lumea tehnologiei şi la ceea ce se întâmplă în mod concret în viaţa generaţiilor actuale de copii. Practic, prin intermediul manualelor digitale, şcoala românească se apropie de elevi şi răspunde mai bine nevoilor şi aşteptărilor acestora. Cea mai mare parte a copiilor trăiesc în era digitală. Este aşadar momentul ca şi şcoala să ofere elevilor instrumente şi metode de învăţare adaptate lumii tehnologice în care ei se află deja.

Acest proces de modernizare a sistemului de învăţământ va continua în anii următori. Astfel, odată cu aprobarea noilor programe şcolare pentru ciclurile primar, gimnazial şi liceal, toţi elevii din România vor putea beneficia, treptat, de manuale noi, în format digital”, a declarat ministrul Educaţiei, într-un comunicat de presă remis B365.ro.

Ministrul Educaţiei a mai precizat că din anul şcolar viitor va fi introdusă programa şcolară pentru disciplina opţională „Educaţie prin şah”, anul I şi anul al II-lea de studiu. Aceasta intră în curriculum, la decizia şcolii, pentru învăţământul primar şi va putea fi folosită începând cu anul şcolar 2014 – 2015. Elevii vor avea astfel ocazia să se familiarizeze cu tabla de şah, cu regulile de joc şi să decodifice semnele convenţionale utilizate într-o partidă. Exerciţiile de interpretare, observaţia, simularea unor situaţii şi calcularea unor variante de joc sunt etape pe care elevii le vor parcurge în cei doi ani de studiu.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button