Meteorolog: Le recomand bucureștenilor să nu plece la drum, să nu plece la munte

de:
24 ian. 2014
0 Afișari
Meteorolog: Le recomand bucureștenilor să nu plece la drum, să nu plece la munte

„Le recomand mai ales celor din partea de sud şi bucureştenilor să nu plece în acest weekend pentru că se vor trezi sâmbătă dimineaţă pe viscol. Tot drumul de la Bucureşti şi din orice localitate din sudul ţării până la munte va fi cu vreme severă”, a spus Florinela Georgescu, directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, pentru gandul.info.

Alertă meteo: Ninsori viscolite și ger

„De vineri însă, mai ales de vineri noapte, VREMEA devine rece de-a dreptul până duminică spre prânz. Dar mai afectate vor fi regiunile din partea de sud, unde va începe să ningă mai intens. La inceput, va ninge în partea de sud-vest a ţării, iar apoi şi în restul teritoriului. Va ninge mai intens la începutul nopţii de vineri spre sâmbătă; ninsoarea va începe în Munţii Banatului, dar apoi ninsoarea se va extinde spre Oltenia, Muntenia, mare parte a Dobrogei, mai ales Dobrogea continentală, pentru că în zona litorală este foarte posibil ca în tot acest interval precipitaţiile să nu existe sau să fie numai ploaie”, a spus Florinela Georgescu.

Meteorologul a mai spus că vor fi afectate şi regiunile de Sud ale Moldovei şi partea de Sud a Transilvaniei, partea mai muntoasă.

„Trecem repede prin normal către rece, astfel încât nopţile viitoare va fi mai rece decât normal în regiunile estice, în Moldova, mare parte a Muntenie, Dobrogea Continentală. Vor avea nopţi geroase, ceea ce înseamnă temperaturi sub minus 10 grade. Cele mai coborâte valori vor fi în partea de nord a ţării, spre partea de Nord a Moldovei, unde vor fi spre minus 16 grade Celsius”, a spus Florinela Georgescu.

VREMEA. Directorul ANM a spus că 2014 este al treilea an consecutiv când avem un viscol important în intervalul 24-25 ianuarie. „Experienţa ultimilor ani ne-a arătat că, chiar dacă au mai fost intervale cu vreme mai caldă, de regulă în luna ianuarie, ianuarie 2014 fiind o lună de excepţie, fiindcă am stat cu vreme caldă mare parte a lunii ianuarie, ne-a arătat că anomalia termică este ceva deosebit pentru faptul că nu au fost precipitaţii. Am avut o lungă perioadă fără precipitaţii”, a mai spus meteorologul.

Cu toate acestea, meteorologul susţine că iarna se va întoarce. „Ceea ce a fost cu totul excepţional a fost faptul că o perioadă foarte lungă de timp nu am avut strat de zăpadă la munte, iar experienţa arată că acest lucru este într-adevăr un lucru de excepţie”, a spus Florinela Georgescu.

Cookies