Trupa Metallica a concertat la București în urmă cu câteva zile. Concertul a avut loc pe scena Arenei Naționale, pe 13 mai. Trupa a donat bani pentru două ONG-uri din București, respectiv Asociația Casa Ioana și Social Food.
Trupa Metallica a donat 90.000 de lei pentru două ONG-uri din București, respectiv Asociația Casa Ioana și Social Food.
Asociația Casa Ioana se ocupă de viața femeilor și a copiilor care au trecut prin violență domestică, iar Social Food oferă mese calde pentru persoanele vulnerabile, scrie TVRinfor.ro.
Asociația Social Food, fondată de chef-ul Adi Hădean, a transmis că bani care vor fi transformați în aproape 10.000 de porții de mâncare caldă pentru persoane vulnerabile din București și din alte zone ale țării.
Faptul că Metallica a auzit de noi și a aflat ce facem înseamnă foarte mult. Există o glumă între bucătari: muncești atât de mult până când aude Metallica de tine. Glumesc nu e, dar poate o să fie de acum încolo, a spus Adi Hădean.
Adi Hădean a spus că acest contact cu fundația trupei a început printr-un e-mail primit de la directorul de filantropie al fundației Metallica. Acesta și-a exprimat interesul pentru activitatea asociației și a anunțat încă de la început că organizația va primi o donație.
Adi Hădean a explicat că activitatea Social Food depinde în mare măsură de donații și că organizația oferă zilnic aproape 1.000 de mese calde persoanelor aflate în situații vulnerabile. Mâncarea se împarte cu ajutorul mai multor parteneriate cu organizații sociale și instituții care sprijină persoanele vulnerabile.
Doar în București sunt aproape 15.000 de oameni care nu au garanția că vor mânca astăzi o masă caldă. Noi reușim să ajutăm aproximativ 1.000 dintre ei în fiecare zi, a declarat fondatorul Social Food.
Donația venită din partea Metallica va susține rapid activitatea cantinelor sociale partenere și distribuția de mâncare către centre și persoane aflate în evidențele organizații, a mai transmis fondatorul.