ȘTIRI

Mesajul lui Traian Băsescu după ce Mohammad Munaf a fost adus în România: „Bine ai venit!”

Mohammad Munaf, irakianul condamnat la 10 ani în dosarul răpirii jurnaliștilor români în Irak, în 2005, a fost găsit și adus în România. Anunțul a fost făcut de președintele Klaus Iohannis.  Fostul președinte, Traian Băsescu, a reacționat și el prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook.  

„Bine ai venit, Mohammad Munaf!

În sfârșit, epopeea răpirii ziariştilor din 2005 în Irak pare, repet, pare să se fi terminat.

Omar Hayssam, cu cetățenie română şi siriană, principalul organizator al răpirii, a fost recuperat în 2013 şi adus în țară pentru a-şi ispăși condamnarea de 20 ani de închisoare pentru terorism dată în 2007 de ICCJ.

Astăzi şi cetățeanul american şi irakian Mohammad Munaf, complicele lui Omar Haysam, a fost adus în țară pentru a ispăși condamnarea la 10 ani de închisoare dată de Curtea de Apel București în 2007 (bagă mare, Abraham).

Mi-am dorit mult să se întâmple așa, pentru că am tratat răpirea celor trei jurnaliști ca pe un atentat la siguranța națională”, a scris Traian Băsescu pe Facebook.

Mohammad Munaf a fost acuzat că a participat la răpirea în Irak a celor trei jurnalişti români: Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian. Un tribunal irakian l-a condamnat pe la moarte în 2006, dar Curtea irakiană de Casaţie a anulat sentinţa.

Mohammad Munaf, se află în custodia Poliţiei Române. Acesta a fost introdus într-un Centru de Reţinere şi Arest Preventiv al Poliţiei Române, pe baza mandatului de executare a pedepsei cu închisoare emise pe numele său.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button