Mesajul lui Nicolae Păun, înainte de votul pentru arestare: „Îmi cer iertare față de procurori”

de:
23 feb. 2016
0 Afișari
Mesajul lui Nicolae Păun, înainte de votul pentru arestare:

„Având ferma convingere și încrederea că justiția îmi va proba nevinovăția față de acuzațiile ce mi se aduc, prin depășirea oricăror interese politice de conjunctură, mă adresez — pe această cale — colegilor mei deputați, asigurându-i de respectul și prețuirea mea și solicitându-le doar să voteze conform propriei conștiințe și principiilor morale. Vreau să mulțumesc, cu acest prilej, tuturor colegilor parlamentari pentru colaborarea bună pe care am avut-o, indiferent de partidul căruia îi aparțin.

Totodată, doresc să îmi cer iertare față de procurori, față de instituția din care fac parte, că am avut ieșiri care nu mă definesc! Erau doar simple vorbe spuse la supărare — așa cum se întâmplă oricui — scoase dintr-o conversație telefonică între prieteni, care a avut loc cu multe luni în urmă, fără să bănuiesc — ca orice om nevinovat — că am telefonul ascultat”, afirmă Păun, într-o declarație de presă transmisă de Camera Deputaților.

El speră ca mass-media să înțeleagă faptul că nu a făcut niciun fel de declarații de presă „pentru a nu da loc la răstălmăciri” care, odată apărute în spațiul public, „să arunce un oprobiu nemeritat” atât asupra lui, cât și asupra etniei sale.

Votul pe cererea DNA privind arestarea preventivă a deputatului Nicolae Păun va fi reluat în ședința plenului de miercuri.

Miercurea trecută, deputații nu au avut cvorum pentru a vota cererea DNA de încuviințare a arestării preventive a deputatului Nicolae Păun. Ședința Camerei Deputaților a fost suspendată.

Plenul Camerei a aprobat doar cererea DNA pentru încuviințarea reținerii lui Nicolae Păun.

Cookies