Mesaje de 1 MAI, Ziua Internațională a Muncii. Anul, începând din 1889, această zi se sărbătorește în peste 80 de țări.
Mesaje de 1 MAI, Ziua Internațională a Muncii. Ziua de 1 Mai își are originile în Statele Unite unde, în 1872, 100.000 de muncitori din New York au demonstrat cerând reducerea timpului de lucru la 8 ore.
La scurt timp după încheierea războiului civil american, oamenii din mai multe oraşe au cerut scăderea programului de lucuru de la zece ore la opt ore. O lege în acest sens a fost adoptată doar în câteva state. În 1886, pe data de 1 mai, are loc în Chicago o grevă organizată de Federeaţia Sindicatelor din Statele Unite şi Canada. Peste 40.000 de oameni au ieşit pentru a cere introducerea stipulaţiei: „8 ore să constituie ziua legală de muncă”. Protestul început paşnic s-a întins pe mai multe zile în care au avut loc confruntări violente între manifestanţi şi forţele de ordine.
Ziua muncii a fost recunoscută oficial în 1889 de Primul Congres Socialist Internaţional de la Paris pentru a comemora lupta dintre uniune şi forţele statului Chicago. Federaţia Sindicală se va dezice de data de 1 mai şi de numele de ziua muncii în secolul 20 din mai multe motive: făcea trimitere la evenimentele violente dintre sindicate şi autorităţi, dar motivul principal a fost creşterea curentului comunist din lume, care a îmbrăţişat cu drag acestă sărbătoare ce se potrivea discursului promovat.
B365.ro vă prezintă câteva mesaje haioase de 1 Mai, urări, sms-uri şi felicitări pe care le puteți trimite prietenilor, colegilor de muncă, angajaților sau șefilor.