Mesajul emoționant transmis de Gică Popescu după întoarcerea în închisoare

de:
19 mai 2014
1 Afișari
Mesajul emoționant transmis de Gică Popescu după întoarcerea în închisoare

„Doresc ca, pe această cale, să vă mulţumesc tuturor celor care aţi fost alături de mine şi de familia mea la mijlocul săptămânii trecute. Doresc să le mulţumesc tuturor celor care au fost lângă mine la Calafat, cât şi celor care s-au gândit la mine şi la familia mea. Vreau să le mulţumesc prietenilor care m-au susţinut într-o situaţie extrem de grea, foştilor mei colegi, celor care fac parte din marea familie a sportului. Mulţumirile mele mass-mediei pentru înţelegere şi decenţă, în mod special reporterilor şi cameramanilor aflaţi la Calafat care au înţeles că situaţia în care sunt nu îmi permite să fac declaraţii şi comentarii. Vă mulţumesc pentru respectul pe care mi l-aţi arătat încă o dată”, a declarat Gheorghe Popescu, într-un comunicat de presă remis, luni, agenţiei Mediafax.

Tatăl fostului fotbalist Gică Popescu a fost înmormântat, joi după-amiază, în cimitirul central din Calafat, în prezenţa a peste 800 de persoane, la funeralii fiind prezenţi zeci de foşti fotbalişti, între care Gheorghe Hagi, Bogdan Stelea, Miodrag Belodedici, Dan Petrescu, Rodion Cămătaru.

Gică Popescu a ajuns la Calafat joi dimineaţă, după ce comisia de la Penitenciarul Rahova, unde este încarcerat, i-a admis cererea şi i-a acordat o permisie de 24 de ore pentru a participa la înmormântarea tatălui său. Constantin Popescu, tatăl lui Gică Popescu, în vârstă de 71 de ani, a murit marţi dimineaţă, în urma unui infarct. 

Cookies