Mai mulți șoferi care au parcat pe locurile albastre de pe Calea Rahovei au primit în parbriz un mesaj de la Compania Municipală Parking București. Bucureșteanul care a publicat imaginea cu notificarea de la CMPB le spune șoferilor din cartier că riscă amenzi și dacă parchează pe trotuar.
Parking București spune că noile locuri de parcare cu plată la Primăria Municipiului București de pe Calea Rahovei 2 au intrat în vigoare la data de 23 ianuarie 2025, iar șoferii sunt sfătuiți să achite taxa, astfel încât să evite amenda pentru neplata parcării.
Un bucureștean a ținut să-i anunțe pe vecinii din cartier că toate mașinile care sunt parcate pe Calea Rahovei (între Buzoieni și Ferentari) au o înștiințare în parbriz de la Compania Municipală Parking București. Bărbatul le spune șoferilor că a văzut amenzi și pentru mașinile care erau parcate pe trotuar.
Anunțul a fost făcut într-o postare pe pagina de Facebook „Eşti din Rahova dacă…”, joi seară, 6 februarie, la ora 19:19:
Pe Calea Rahovei (între Buzoieni și Ferentari) toate mașinile au această înștiințare, aviz celor care parchează pe aici. Nici pe trotuar nu-i soluție, am văzut amenzi date.
În notificare, Parking București îi anunță pe șoferi că locurile de parcare albastre de pe Calea Rahovei 2 au intrat în vigoare de la data de 23 ianuarie 2025. Astfel, conducătorii auto trebuie să știe că mașinile vor fi verificate, iar pentru neplată vor primi amendă.
Mesajul CMPB pentru șoferii care parchează pe Calea Rahovei:
Începând cu data de 23.01.2025 parcajul de pe Calea Rahovei 2 a intrat în exploatare și vom demara procedurile de verificare, conform atribuțiilor.
Pentru evitarea sancțiunilor, vă rugăm să efectuați plata conform Regulamentului afișat pe panourile de informare.
Potrivit informațiilor oficiale transmise de Parking București, parcajul Calea Rahovei 2 are 242 de locuri de parcare albastre:
Cât costă să parchezi pe locurile albastre ce țin de Primăria Capitalei: