ARHIVA B365

Mergea şi Tecău, adversari în sferturi, la dublu, la AUSTRALIAN OPEN 2015

AUSTRALIAN OPEN 2015. Horia Tecău (care face pereche cu olandezul Jean-Julien Rojer) şi Florin Mergea (cu britanicul Dominic Inglot partener) vor fi adversari în sferturile de finală ale probei masculine de dublu la turneul Australian Open, primul de Mare Şlem al anului, care are loc la Melbourne.

Tecău şi Rojer, favoriţii numărul şase ai probei, au dispus, luni, în optimi, cu 3-6, 7-5, 7-6 (5) de cuplul americano-australiano Eric Butorac/Sam Groth (N. 12), după un meci de două ore şi patru minute.

AUSTRALIAN OPEN 2015. O victorie remarcabilă a reuşit cuplul Mergea/Inglot, cap de serie nr. 14, care a eliminat principalii favoriţi, fraţii americani Bob şi Mike Bryan, cu 7-6 (4), 6-3, într-o oră şi opt minute, potrivit româniatv.net.

Cea mai bună performanţă a lui Tecău la Melbourne, în proba masculină de dublu, a fost semifinală din 2012, alături de Robert Lindstedt. Totodată, rezultatul de la Australian Open este cel mai bun pentru cuplul Tecău/Rojer la un turneu de Mare Şlem, după ce anul trecut s-au oprit în turul secund la Melbourne, iar la celelalte trei turnee de Grand Slam nu a trecut de optimi.

Horia Tecău a ieşit învingător în 2012 în proba de dublu mixt la Australian Open (cu Bethanie Mattek-Sands), iar în 2014 a fost învins în finală, alături de Sania Mîrza (India).

AUSTRALIAN OPEN 2015. Pentru Mergea victoria în faţa fraţilor Bryan, liderii incontestabili ai ultimului deceniu la dublu, este cea mai mare din carieră, iar calificarea în sferturi este al doilea rezultat în turneele de Mare Şlem, după semifinală de anul trecut de la Roland Garros, alături de croatul Marin Draganja.

Mergea şi Inglot au reuşit nouă aşi în meciul cu fraţii Bryan (cinci aşi pentru americani), raportul loviturilor câştigătoare fiind net, 46-22, chiar dacă şi numărul erorilor neforţate a fost mai mare, 20-9.

Tecău l-a învins pe Mergea de trei ori în circuitul ATP: în 2011, în optimile turneului de la Bucureşti, cu 6-7 (8), 6-4, 10-8, când Horia juca alături de Robert Lindstedt, iar Florin l-a avut că partener pe Victor-Mugurel Anagnastopol; în 2012, tot la Bucureşti, în optimi, cu 4-6, 6-4, 10-2, când Tecău făcea pereche cu Lindstedt, iar Mergea a jucat alături de Andrei Dăescu; şi anul trecut, la s-Hertogenbosch, când Tecău şi Rojer s-au impus cu 6-3, 6-4 în sferturi, în faţă cuplului Mergea/Draganja.

AUSTRALIAN OPEN 2015. Cele două perechi sfertfinaliste şi-au asigurat cecuri de 65.000 de dolari australieni şi 360 de puncte ATP fiecare, România urmând să aibă sigur un reprezentant în semifinale.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button