ȘTIRI

Mentor în incubator 107: Gabriel Solomon, maratonist, biciclist și-n “timpul liber” butonist

Gabriel Solomon – maratonist, biciclist și-n “timpul liber” butonist

 

Ce?

 

Incubator107 își cheamă inspiratorii – acei oameni simpli și extraordinari care au avut curajul să-și transforme pasiunea într-un mod de viață.

 

Punem la cale o întâlnire eroică și invităm pe aceia care ne vor inspira, ne vor da aripi şi bobârnace. Hai să ascultăm povestea, să punem întrebarea şi să plecăm altfel.

La finalul acestui atelier vă voi convinge să alergaţi un maraton!

 

Ştiu că ai încercat să alergi, dar nu ai reuşit. Ştiu că a fost dificil să alergi chiar şi acei 2-3 kilometri, iar gândul de a alerga 42 km pare dincolo de domeniul posibilului. Probabil te gândeşti că nu ai cum să încadrezi în programul tău cele 4 antrenamente săptămânale.

 

Ei bine, eu ştiu că tu poţi face asta şi o vei face. Pentru că eşti o persoană ambiţioasă, pentru că ai realizat tot ce ţi-ai propus cu adevărat până acum. Ai nevoie doar de un mic impuls pentru a te îmbarca în această aventură, o aventură către o experienţă unică în viaţă: primul tău maraton.

 

Ştiu asta, în primul rând, pentru că am fost în locul tău. Am făcut schimbarea de la o viaţa petrecută în mare parte pe scaun la o viaţă cu adevărat activă. Am reuşit în patru luni să trec de la o persoană care nu alerga poate nici după autobuz, să alerg un maraton: 42km. Îţi închipui cum m-am simţit la finish? Încearcă să îţi imaginezi cum te vei simţi tu! Cum ţi se va schimba bariera dintre posibil şi imposibil?

 

Pentru că a fost o experienţă atât de extraordinară, doresc să o împărtăşesc şi altora. De doi ani, antrenez oameni ca tine, oameni care lucrează un 8-10-12 ore în birou, oameni care cred că nu au timp, unii cred că nu sunt făcuţi pentru a alerga. Cu toate astea în patru luni cu toţii au reuşit să termine o cursă de anduranţă: maraton sau semimaraton.

 

Cu cine?

 

Cu Gabi Solomon, inițiator și trainer primulmaraton.ro 

 

Sătul la un moment dat de viaţa sedentară pe care o ducea, Gabi a decis în 2008 să se apuce de alergat. A reuşit în scurt timp să alerge primul său maraton, urmat apoi de altele, pe şosea sau montane, dar şi de participări la competiţii extreme de anduranţă. Creativitatea, un bun spirit organizatoric, ambiţia, capacitatea de a elabora planuri amănunţite de pregătire l-au ajutat să realizeze atât timpi foarte buni la alergare cât şi să fie “creierul organizatoric” al Ro Club Maraton (cel mai important club al alergătorilor amatori din România), unde deţine funcţia de membru în Comitetul Director.

Palmares:

 

~ 20 maratoane de şosea

personal best: 2h 46m 57s

Record national la alergare 24H pe banda: 113km (locul 11 mondial)

2 podiumuri Carpathian Adventure

locul 3: Ciucaş Trail Running

 

Cu ce?

 

Ca în orice aventură, totul porneşte cu un prim pas. Participarea la acest atelier ar fi acest pas. Pentru a continua drumul, te invit să-l faci şi pe al doilea: să vii la atelier cu o listă de 10 lucruri frumoase care se vor întâmpla în momentul în care vei termina primul maraton. Dacă nu reuşeşti să le găseşti, te invit să urmăreşti clipul de aici (http://www.youtube.com/watch?v=a0ph-eqISFo) şi dacă lista e încă incompletă, vino oricum, le vom descoperi împreună!

 

Când, unde?

În mansarda incubator107, pe Str. Traian, nr. 107.

Vineri, 8 februarie 2013 de la 19:00 la 21:00

 

Cum?

 

Înscrierea la atelier se face online. Intră pe site-ul www.incubator107.com, înscrie-te şi vino la atelier! Scrie-ne sincer de ce vrei să vii, zi-ne de unde ai auzit de noi și lasă-ne numărul tău de telefon.

 

Donaţia ta ajută incubator107 să supravieţuiască și ne încurajează meşterul. Sugerăm o donație de 30 lei pentru întreg atelierul.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button