SMART CITY

MEN: Cluburile sportive studenţeşti trec în subordinea instituţiilor de învăţământ superior

Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), decizia vizează descentralizarea activităţii celor 30 de cluburi sportive studenţeşti existente şi a fost aprobată în şedinţa de Guvern de marţi, prin modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale.

„Precizăm că această reglementare are ca temei Legea nr. 104/2019 pentru modificarea şi completarea articolului 223 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, care oferă universităţilor posibilitatea de a prelua cluburile sportive universitare. Anterior acestei modificări, cluburile sportive studenţeşti funcţionau în subordinea MEN”, scrie în comunicatul Ministerului Educaţiei.

Hotărârea stabileşte şi forma de conducere a acestor cluburi. Astfel, directorul, care va avea şi calitatea de ordonator terţiar de credite, va fi numit de rector, în urma promovării concursului organizat de instituţiile de învăţământ superior de stat, în maximum 3 luni de la data intrării în vigoare a actului normativ adoptat marţi. Numirea şi eliberarea din funcţie a directorului se fac prin decizie a rectorului instituţiei de învăţământ superior de stat, în condiţiile legii.

Conform MEN, directorul clubului încheie un contract de management pentru o perioadă de patru ani cu rectorul instituţiei de învăţământ superior de stat. Până la data organizării primului concurs public, conducerea executivă a clubului sportiv universitar este asigurată de directorul în funcţie la data preluării. Bugetul anual al cluburilor sportive universitare din subordinea instituţiilor de învăţământ superior de stat va fi aprobat de rector.

 


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button