Meme Stoica ar putea afla pe 30 mai dacă va fi eliberat

de:
23 mai 2014
0 Afișari
Meme Stoica ar putea afla pe 30 mai dacă va fi eliberat

Curtea de Apel Bucureşti a luat în discuţie dosarul vineri, însă a amânat pronunţarea unei soluţii pentru 30 mai, scrie mediafax.ro.

Fostul manager al Stelei a spus, vineri, la Curtea de Apel Bucureşti, că ajuns să fie „disperat” ca urmare a condamnării din dosarul transferurilor de jucători, precizând că familia sa, respectiv soţia şi fiica, se întreţine din pensiile părinţilor săi.

„Ştiu că justiţia nu are o latură socială, umană, dar condamnarea mea condamnă familia, care trăia aproape în exclusivate din veniturile mele – substanţiale, dar justificate. (…) Familia mea trăieşte din pensiile părinţilor mei de 80 şi 77 de ani”, a mai spus Stoica, din boxa condamnaţilor, la judecarea contestaţia în anulare a pedepsei din acest dosar.

Mihai Stoica a mai declarat în faţa instanţei că pedeapsa „a fost dată cu rea-credinţă” şi că se gândeşte chiar să reclame România la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

„Nu mi s-a aplicat niciodată legea mai favorabilă. Nu înţeleg de ce acea pedeapsă nu a fost dată cu suspendare. (…) Această instanţă (CAB – n. r.) a ignorat, practic, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ştiind foarte bine că o speţă identică a dat câştig de cauză condamnatului, obligând Italia să plătească despăgubiri. Este indubitabil că voi avea câştig de cauză la CEDO”, a subliniat fostul manager al Stelei.

Pe de altă parte, el şi-a exprimat supărarea că nu a putut viziona ultimul meci de campionat al echipei pe care a condus-o, din cauză că Penitenciarul Rahova nu are în grila de cablu TV postul care a transmis meciul. „Echipa pe care am condus-o a câştigat titlul, iar eu n-am putut să văd meciul (Steaua – Oţelul, disputat marţi – n.r.) la televizor. Peste câteva ore, echipa mea dispută finala Cupei României, iar eu sunt în penitenciar”, a spus Mihai Stoica.

În sala de judecată a fost prezentă şi fiica lui Stoica, aceasta sărindu-i în braţe, plângând, la finalul procesului. Iniţial, jandarmii au încercat să o oprească, însă completul de judecători i-au permis să intre în contact cu tatăl său.

Cookies